(FOTO) Pe străzile Capitalei va circula un troleibuz turistic

Autor: , in Actualitate / Social / 9 ianuarie, 2021, 19:09

Pe străzile Capitalei va circula un troleibuz turistic. Deocamdată, unitatea de stransport va ieși pe o rută specială în zilele de sâmbătă și duminică, care va parcurge cele mai importante puncte de atracție turistică din Chișinău.

Potrivit primarului de Chișinău, Ion Ceban, în restul zilelor, troleibuzul va circula pe una dintre rutele ordinare deservite de către RTEC.

„„Chișinău – capitală turistică”- este denumirea noii strategii de dezvoltare a turismului, care va fi elaborată de către municipalitate în anul 2021. În curs de implementare sunt multe alte proiecte care vor contribui la promovarea turismului în municipiul Chișinău, dar și redescoperirea acestuia de către locuitori și vizitatori”, a declarat edilul.

În troleibuz vor fi difuzate ghidurile audio, create anterior, despre locurile și monumentele istorice ale Chișinăului.

Evenimentul este parte a proiectului dezvoltat în comun cu ANTRIM, în cadrul Planului de acțiuni care presupune dezvoltarea turismului în municipiul Chișinău.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X