UPDATE: Avionul prăbușit în Indonezia. Aeronava a căzut de la 3.000 de metri în doar un minut. Printre pasageri erau 7 copii și 3 bebeluși
Un avion al companiei aviatice indoneziene Sriwijaya Air cu peste 50 de persoane la bord a dispărut de pe radare la scurt timp după ce a decolat, sâmbătă, 9 ianuarie, din capitala indoneziană Jakarta, pe ruta spre Pontianak din provincia Kalimantanul de Vest, au anunţat mass-media locală, preluate de Reuters și citat de agerpres.ro.
UPDATE 13:55. Autoritățile locale anunță că aeronava s-a prăbușit în largul coastelor indoneziene și că deja au început să fie găsite rămășițe ale acestuia.
Potrivit ultimelor informații, aeronava înmatriculată PK-CLC opera zborul #SJ182 de la Jakarta (CGK) la Pontianak (PNK) și a dispărut de pe radare la 5 minute după decolare.
La bord erau doi piloți, 4 stewardese. Printre pasageri se numărau 46 de adulți, 7 copii și 3 bebeluși.
Sistemul de monitorizare al traficului aerian Flightradar24 a anunţat pe Twitter că zborul SJ182 „a pierdut mai mult de 3.000 de metri altitudine în mai puţin de un minut, la circa 4 minute după ce a decolat din Jakarta”.
Potrivit Metro TV, avionul era un Boeing B737-500.
Sriwijaya Air a anunţat că încearcă să adune mai multe detalii despre zbor înainte de a veni cu un comunicat oficial.
Comentarii