Mike Pence va fi prezent la ceremonia de învestire a lui Joe Biden. Viitorul președinte al SUA salută absența lui Trump
Vicepreşedintele american în exerciţiu Mike Pence va asista, la 20 ianuarie, la ceremonia de învestire a preşedintelui ales Joe Biden, au relatat mai multe media americane, în contextul în care preşedintele în exerciţiu Donald Trump, care nu va lua parte la ceremonie, este tot mai izolat, transmit duminică Reuters şi AFP, citată de Agerpres.
Relaţiile dintre Trump şi Pence s-au degradat substanţial după ce vicepreşedintele în exerciţiu a confirmat joi, în faţa Congresului SUA, victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale americane din noiembrie.
Biden declarase vineri că Mike Pence este „binevenit” la ceremonia din 20 ianuarie, salutând anunţul făcut pe Twitter de către Donald Trump privind propria absenţă la ceremonia respectivă. Acesta a fost ultimul mesaj pe Twitter al lui Trump înaintea închiderii contului @realDonaldTrump.
Amintim că Twitter a suspendat, vineri, 8 ianuarie, permanent contul lui Donald Trump invocând riscurile „incitării la violenţă” din partea preşedintelui american, la două zile după ce protestul susţinătorilor săi a degenerat în violenţe iar clădirea Capitoliului a fost luată cu asalt.
La 7 ianuarie, vicepreşedintele republican Mike Pence a certificat votul celor 306 mari electori în favoarea democratului şi celor 232 în favoarea lui Donald Trump, în urma unei sesiune a celor două Camere ale Congresului întreruptă de luarea cu asalt a Legislativului de către susţinători ai preşedintelui în exerciţiu, care s-a soldat cu morţi şi haos la Capitoliu.
O zi mai devreme, pe 6 ianuarie 2021, mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, s-au adunat în faţa Capitolului din Washington şi au dărâmat mai multe bariere de securitate, ceea a dus la ciocniri cu poliţia şi la scene haotice în faţa intrării în Congresul SUA, unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden.
Citește și: Asaltul asupra Capitoliului: Patru persoane au decedat în timpul violențelor şi 52 au fost arestate
Comentarii