Foto: Jurnal

În municipiul Chișinău se menține gradul de alertă „Cod Roşu” privind riscul transmiterii virusului SARS-CoV-2. Anunțul a fost făcut de șefa Direcției generale asistență socială și sănătate a Primăriei Chișinău, Tatiana Bucearschi, luni, 11 ianuarie, în cadrul ședinței operative săptămânale.

Bucearschi a menționat că situația în instituțiile medicale rămâne a fi gravă, chiar dacă a scăzut numărul de infectări cu COVID-19. În spitalele municipale capacitatea rămâne a fi de 1.172 paturi și 200 paturi de triaj.

„Persistă totuși cazurile grave și extrem de grave. În baza indicatorilor prezentați de Centrul de Sănătate Publică se menține starea de urgență în sănătate publică. Din cele 790 de persoane cu COVID-19 internate în spital, dintre care 43 sunt în stare foarte gravă, iar 6 pacienți sunt intubați. 275 de persoanese află în stare gravă, 453 sunt în stare medie, iar 19 persoane au făcut forme ușoare de COVID-19”, a precizat șefa Direcției generale asistență socială și sănătate a Primăriei Chișinău.

Potrivit datelor prezentate de Tatiana Bucearschi, 2.553 de bolanvi de coronavirus se află în tratament la domiciliu. De la începutul pandemiei de coronavirus în municipiu s-au înregistrat 62.969 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, dintre care 48.917 persoane au fost tratate.

În Republica Moldova, bilanțul a ajuns la 149.391 de cazuri. Din numărul total, 138.440 de persoane au fost tratate de COVID-19, iar 3.139 au decedat din cauza complicațiilor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here