(VIDEO) Octavian Țîcu, despre decizia CC privind reabilitarea victimelor represiunilor politice: „S-a făcut dreptate după 27 de ani”

Autor: , in Actualitate / Justiție / Social / 12 ianuarie, 2021, 18:27 Etichete: , , , ,

Liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, a salutat decizia de marți, 12 ianuarie, a Curții Constituționale (CC) a Republicii Moldovax, prin care a fost declarată neconstituțională o sintagmă din legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice. Politicianul, care a fost și inițiatorul sesizării, a declarat în cadrul unui briefing de presă că decizia CC a făcut dreptate pentru foarte mulți oameni. 

„Este o zi fericită pentru mine personal și, cred eu, pentru sute sau mii de oameni, care prin decizia de azi a CC și-au văzut făcută dreptatea Sesizarea pe care am depus-o pe 6 iulie 2020 privind recunoașterea statutului de victime a represiunilor politice pentru copiii care s-au născut în Siberia a fost considerată acceptată”, a spus Octavian Țîcu, mărturisind că și el se consideră vizat de legea în cauză. 

S-a făcut dreptate după 27 de ani, spune Țîcu, după ce în 1994, în legea nr. 296 a fost introdusă sintagma „copiii persoanelor supuse represiunilor, care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, se consideră copiii proveniți din căsătoria încheiată până la represiune”. 

„27 de ani a trebuit Republicii Moldova să ia o atitudine în privința unor categorii de oameni care au fost discriminați. Prima oară au fost discriminați când s-au născut în Siberia, când au trebuit să suporte alături de familiile lor toate dificultățile care înseamnă deportarea. A doua discriminare este statutul de copil sau de rudă a deportaților, familia care erau considerate dușmani ai poporului, pe care au trebuit să-l poarte de-a lungul perioadei sovietice.  Cea de-a treia discriminare – prin legea din 23 noiembrie 1994, care le lua dreptul de a pretinde la statutul de victimă a represiunilor sovietice și de beneficiile pe care le-ar fi avut de la acest statut”, a declarat liderul PUN. 

Amintim că marți, 12 ianuarie 2021, magistrații Curții Constituționale au examinat sesizarea depusă de Liderul PUN, Octavian Țicu, privind controlul constituționalității unor prevederi din articolul 1 al Legii nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice.

Astfel, sintagma ce vizează copiii persoanelor supuse represiunilor, care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, se consideră copiii proveniți din căsătoria încheiată până la represiune, a fost declarată anticonstituțională.

„Până la modificare, victime ale represiunilor politice se consideră și copiii care sau născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, dacă măcar unul dintre părinți este victimă a represiunilor politice”, a declarat președinta CC, Domnica Manole.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *