Acasă Actualitate PAS sesizează CC: Modificările promovate de majoritatea PSRM-Șor pun în pericol sănătatea...

PAS sesizează CC: Modificările promovate de majoritatea PSRM-Șor pun în pericol sănătatea populației și subminează sistemul farmaceutic

0

Fracțiunea parlamentară PAS a depus o sesizare la Curtea Constituțională (CC) prin care solicită controlul constituționalității în raport cu modificările la Legea cu privire la medicamente, proiect aprobat de deputații din PSRM și din grupul parlamentar Pentru Moldova, din care face parte și fracțiunea Șor.

Vicepreședintele PAS, deputatul Dan Perciun susține că acest proiect ar avea consecințe directe care ar putea duce la scumpirea medicamentelor și dispariția medicamentelor compensate din farmacii.

„Am contestat liberalizarea prețului la medicamentele eliberate fără prescripție medicală și reducerea dramatică a adaosului comercial la medicamentele compensate. Liberalizarea prețului va duce la scumpirea medicamentelor, iar reducerea drastică a adaosului comercial la medicamentele compensate, fără nici un fel de analiză de impact, deși sună bine, riscă să descurajeze, în special farmaciile mici, să le mai comercializeze. Oamenii vor plăti mai mult pentru medicamente gen paracetamol, iar medicamentele compensate nu vor putea fi găsite în farmaciiˮ, a scris deputatul pe pagina sa de facebook.

Autorul sesizării declară că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului legalității, separației puterilor în stat, precum și cu nesocotirea rolului constituțional al Parlamentului, al Guvernului, dar și celui al Curții Constituționale.

„Ocrotirea sănătății populației constituie un domeniu de importanță vitală și de interes public deosebit, care obligă statul să ia măsuri pentru  asigurarea viabilității, modernizării și dezvoltării lui, iar răspunderea pentru  garantarea dreptului cetățenilor la ocrotirea sănătății şi la asistență medicală,  în ultimă instanță, revine statului.

Medicamentele reprezintă un element important în profilaxia, diagnosticul şi tratamentul diferitelor boli, iar dezvoltarea coordonată a  sectorului farmaceutic, precum şi importanța socială a acestuia, este una din  problemele prioritare ale ocrotirii sănătății, din care motiv cadrul normativ în  domeniu reglementează întreg sistemul farmaceutic, inclusiv în partea  privind elaborarea, testarea, autorizarea, fabricarea, distribuirea şi utilizarea  rațională a medicamentelor, precum şi a legislației în domeniul  medicamentelor şi activității farmaceuticeˮ, se arată în textul sesizării.

Printre argumentele de neconstituționalitate invocate sunt și:

– falsificarea procesului-verbal al  Comisiei de profil pentru lectura a II-a;

– încălcări grave de procedură în adoptarea legii: amendamentul cu modificările sesizate nu a fost avizat repetat în fond de către Guvern și de Direcția juridică  a Parlamentului și nici nu a obținut avizul Centrului Național Anticorupție. Mai mult, se constată și lipsa analizei impactului de reglementare, procedură obligatorie pentru a asigura principiul previzibilității și a evalua impactului noilor reglementări asupra activității de întreprinzător, a respectării drepturilor și intereselor întreprinzătorilor și ale statului etc.

– încălcarea gravă a principiului liberei concurențe, prin faptul că legea contestată exceptează unitățile mobile de mai  multe obligații legale.

– încălcarea art.131  alin. (6) din Constituție prin care se stipulează că nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.  Or, modificarea plafonului adaosului comercial la medicamente compensate atrage după sine schimbarea cheltuielilor suportate de către  Compania Naţională de Asigurări în Medicină pentru asigurarea accesului  populației la medicamente și implicit afectează bugetul public național.

În concluzie, autorul sesizării precizează că prevederile contestate vor avea consecințe negative în executarea obligației statului de a asigura dreptul la sănătate al cetățenilor, garantat de Constituție și solicită Curții Constituționale declararea legii contestate drept neconstituțională.

Amintim că anterior și PDM a contestat la Curtea Constituţională (CC) proiectele de lege numărul 236 şi 240 care prevăd crearea farmaciilor ambulante. În opinia fracțiunii PDM, această inițiativă va duce la scumpirea medicamentelor și va pune în pericol sănătatea oamenilor, cât şi securitatea farmaceutică a ţării.

Citește și: „Coaliția Dodon-Șor dăunează grav sănătății dumneavoastră”: Inițiativa privind farmaciile mobile, atacată de PDM la CC

Ulterior, la începutul lunii ianuarie 2021, magistrații CC au suspendat unele prevederi din Legea cu privire la medicamente, până la examinarea cauzei în fond.

Vezi și: Unele prevederi din Legea cu privire la medicamente, aprobată de PSRM și deputații din Pentru Moldova, suspendate de CC

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here