Deși începând cu data de 15 ianuarie 2021 urma ca șoferii din stânga Nistrului să nu mai poată traversa frontiera cu Ucraina dacă nu dețin plăcuţe cu numere de înmatriculare neutre, norma nu a intrat în vigoare. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a venit cu un comentariu la acest subiect prin care menționează că o astfel de hotărâre a fost luată din motiv că nu au fost întreprinse măsuri suficiente pentru a informa cetățenii din regiunea transnistreană.

În conformitate cu Legea nr. 170/2018 cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport și modificarea unor acte legislative (în vigoare de la 1 septembrie 2018), autoritățile de la Chișinău și Kyiv au planificat ca, începând cu data de 15 ianuarie 2021, mijloacele de transport din regiunea transnistreană să poată traversa frontiera de stat a Republicii Moldova, inclusiv cu Ucraina, în condițiile în care dețin plăcuțe cu numere de înmatriculare neutre, agreate în cadrul procesului de negocieri însoțite cu semnul distinctiv al statului „MD”.

„Cu toate acestea, nu au fost întreprinse măsuri suficiente pentru a informa cetățenii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova despre noile reglementări, existând riscul apariției unor inconveniențe majore pentru locuitorii din stânga Nistrului.

În situația dată și având în vedere perioada restrânsă până la data propusă inițial de Republica Moldova pentru punerea în aplicare a noilor reglementări, s-a convenit asupra amânării termenului de aplicare, perioadă în care să se lucreze intens la informarea deținătorilor de mijloace auto din regiunea transnistreană, oferindu-le timp pentru a se conforma noilor cerințe”, se menționează într-un comunicat emis de MAEIE.

Mecanismul de înmatriculare a autovehiculelor din stânga Nistrului a fost stabilit prin Legea nr.170/2018 cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport și modificarea unor acte legislative (în vigoare de la 1 septembrie 2018) și a fost propus în vederea realizării Deciziei protocolare privind accesul în traficul rutier internațional a mijloacelor de transport din stânga Nistrului și municipiul Bender și a Procesului tehnologic cu privire la organizarea comună a procedurilor de înregistrare a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană (semnate la 24 aprilie 2018).

Pentru a asigura funcționarea în continuare a celor două puncte de înmatriculare a autovehiculelor, Guvernul a aprobat, în ședința din 26 august 2020, propunerea de extindere a termenului de activitate a lor, expediind Parlamentului spre aprobare proiectul de modificări legislative.

Amintim că cele două Puncte de înmatriculare a automobilelor din regiunea transnistreană și-au început activitatea la 1 septembrie 2018 în baza Deciziei protocolare din 24 aprilie, care prevede accederea în traficul rutier internațional a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană în condițiile Convenției de la Viena din 1968 asupra circulației rutiere, la care Republica Moldova este parte. Pentru autoturismele din regiunea transnistreană sunt emise plăcuțe de înmatriculare a autoturismelor de format neutru (trei litere și trei cifre).

Proprietarii şi posesorii mijloacelor de transport reînregistrate la ghişeele de la Tiraspol şi Rîbniţa de către angajaţii ASP permit nu doar traficul rutier internaţional, dar şi posibilitatea identificării conducătorului auto şi documentării cazurilor de încălcare a regulilor de circulaţie rutieră în corespundere cu legisaţia naţională în vigoare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here