Mold-Street: Un teren al armatei, propus de Dodon pentru noul sediu al Ambasadei SUA, vândut unei companii imobiliare

Autor: , in Actualitate / Economic / 15 ianuarie, 2021, 19:10 Etichete: , ,

Privatizarea unui teren din Capitală, pe care fostul președinte Igor Dodon l-ar fi propus americanilor pentru construcția Ambasadei SUA la Chișinău, dar care a ajuns să fie vândut unei companii imobiliare. Este vorba despre un teren de 5,6 hectare din sectorul Buiucani, aflat în gestiunea Ministerului Apărării și care a fost vândut la o licitație contra sumei 230 de milioane de lei și este cea mai scumpă tranzacție din anul 2020, scrie portalul Mold-Street. 

În anul 2020, valoarea totală a bunurilor privatizate în cadrul licitațiilor cu strigare a fost de 420,52 milioane lei, care constituie circa 60% din planul stabilit în bugetul de stat pentru anul trecut (700 milioane lei).

Cea mai mare sumă a fost încasată pentru un teren promis de fostul președinte Igor Dodon Guvernului SUA. Bunul imobil – un teren de 5,62 hectare de pe strada Vasile Lupu 28, aflat în gestiunea Ministerului Apărării pentru care prețul cerut inițial a fost de 200 milioane lei, dar cumpărătorul a oferit 230 milioane lei, scrie sursa citată. 

Curios este că, la începutul anului 2020, acest teren a fost propus de Igor Dodon Guvernului Statelor Unite ale Americii ca locaţie pentru construcţia unui nou sediu al Ambasadei la Chişinău, în locul Stadionului Republican.

Mold-street notează, citând surse din cadrul Guvernului Chicu, faptul că administraţia SUA nici nu a reuşit să examineze bine propunerea fostului preşedinte al Republicii Moldova, când a descoperit că terenul a fost scos la privatizare şi cumpărat de o companie de construcții – „Altfel spus, propunerea lui Igor Dodon a fost nu doar una formală, ci chiar neserioasă”. 

Mai mult, aceeași companie a cumpărat şi un teren alăturat de 1,5 hectare, de pe aceeași adresă, aflat în folosința Serviciului Pază și Protecție de Stat, pentru care prețul cerut era de 60 milioane lei, dar a fost adjudecat la un cost de 69 milioane lei.

Prin urmare, din totalul de 420,52 milioane lei încasate din privatizare, circa 300 de milioane lei au venit de la compania de construcții. 

Anterior, Statele Unite au anunțat că sunt pregătite să investească peste 250 de milioane de dolari sau peste 4 miliarde de lei, pentru a construi o nouă ambasadă la Chișinău, creând sute de locuri de muncă și revitalizând economia Chișinăului. 

Amintim despre un alt teren promis Ambasadei SUA la Chișinău de Guvernul Filip – este vorba despre Stadionul Republican.

Legea privind transmiterea Stadionului Republican cu titlu oneros Ambasadei Statelor Unite ale Americii a fost abrogată la propunerea socialiștilor, inițiativă votată în Parlament în ședința din 3 decembrie 2020, cu scandal și pe fondul protestelor opoziției. Ulterior, decretul a fost semnat în grabă de Igor Dodon și legea a fost publicată în Monitorul Oficial, intrând astfel în vigoare.

Legea a generat mai multe critici, dar și o reacție acidă a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova.

„Statele Unite au negociat în bună-credință cu guverne succesive ale Republicii Moldova timp de peste un deceniu achiziția terenului. Această abrogare încalcă un acord bilateral obligatoriu, încalcă dreptul internațional și afectează negativ relațiile dintre SUA și Republica Moldova”, au spus reprezentanții Ambasadei americane la Chișinău.

Pe 8 decembrie 2020, Curtea Constituțională a suspendat controversata lege prin care terenul fostului Stadion Republican a fost readus în proprietatea statului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *