(LIVE) Ședința CSM: Magistrații au stabilit data Adunării Generale a Judecătorilor
În aceste clipe are loc ședința Consiliului Superior al Magistraturii. Pe ordinea de zi sunt 23 de subiecte, printre care convocarea Adunării Generale a Judecătorilor și subiectul privind sesizarea Curții Constituționale referitor la controlul constituționalității unor prevederi din art. I și II din Legea pentru modificarea art. 32 din Legea cu privire la statutul judecătorului.
14:20. Magistrata Luiza Gafton a propus convocarea Adunării Generale a Judecătorilor la data de 26 martie 2021, ora 10.00. Cu 9 voturi pentru, propunerea a fost aprobată. Astfel, adunarea va avea loc în incinta Palatului Republicii Moldova.
13:50. Magistrații examinează subiectul cu privire la convocarea Adunării Generale a Judecătorilor.
10:50. Concursul pentru numirea unui membru al Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor, din rîndul judecătorilor a eșuat, întrucât niciunul dintre pretendenți, Șleahtițchi Svetlana și Buhnaci Virgiliu, nu a întrunit numărul necesar de voturi. Membrii CSM au anunțat un nou concurs.
09:35. CSM a examinat, după mai multe amânări, Nota informativă a Inspecției judiciare, referitor la respingerea de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a candidaturii lui Nicolae Pasecinic, propuse de CSM pentru numirea în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă, precum și la cererea ultimului de propunere repetată.
În rezultat, judecătorul Nicolae Pasecinic a fost eliberat din sistem. Membra CSM, Nina Cernet, a acuzat că judecătorul ar avea „analfabetism juridic”.
09:23. Magistrații CSM au amânat pentru ședința din săptămâna viitoare examinarea cererii de demisie a judecătoarei care examinează dosarul lui Ilan Șor. Aceștia au cerut prezentarea judecătoarei la ședința viitoare și au cerut un raport în legătură cu dosarul Șor de la Curtea de Apel Cahul.
Raportorul Petru Moraru a menționat că este treia oară când cererea de demisie a magistratei este inclus pe ordinea de zi și nu vede temei să nu fie aprobată cererea.
„Este un drept să activeze sau să nu activeze în sistem”, a declarat Moraru.
09:10. Ședința, care are loc în format online, a început. Ordinea de zi a fost aprobată unanim.
Vedeți mai jos subiectele de pe ordinea de zi care urmează a fie examinate astăzi:
Comentarii