La un an de zile de la o altă reținere, Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost reținut din nou marți, 19 ianuarie. Potrivit Procuraturii, acesta este cercetat, alături de Șeful interimar al Serviciului Antidrog din cadrul Poliției de Frontieră, pentru fabricarea unui dosar la comandă.

Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție s-a prezentat marți, împreună cu avocații săi, la PCCOCS, unde a fost citat pentru a fi recunoscut și audiat în calitate de bănuit de patru capete de acuzare: „exces de putere”, „fals în acte publice”, „reținerea sau arestarea ilegală” și „tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

După audierea acestuia în calitate de bănuit, procurorul de caz a decis asupra necesității reținerii lui în ordinea art.166 din Codul de procedură penală. În continuare, persoana urmează a fi pusă sub învinuire, cu decizia asupra măsurii preventive aplicabile.

Ilegalitățile imputate, potrivit probatoriului, au fost comise în cazul fraților Igor și Adrian Borș, co-proprietarii rețelei de benzinării „VENTO”, reabilitați recent în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă.

Printre cei care au instrumentat și gestionat acest dosar figurează și actualul Șef interimar al Serviciului Antidrog din cadrul Poliției de Frontieră, care în anul 2018 era ofițer de investigație în cadrul Direcției nr.5 a INI, care a fost deja pus oficial sub învinuire pentru „exces de putere”, „fals în acte publice”, „reținerea sau arestarea ilegală” și „tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

Pe lângă cei doi, încă doi figuranți au fost citați la Procuratură pentru audieri. Este vorba despre un fost procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție și un ofițer de investigație, care în ajun de data pentru care fusese citați, s-au îmbolnăvit subit. Fostul procuror, care fusese citat pentru data de 18 ianuarie, a informat în aceiași zi PCCOCS-ul despre contaminarea sa cu COVID-19, iar ofițerul de investigație, care urma să se prezinte la Procuratură pe 13 ianuarie, s-a internat, de sine stătător, la 12 ianuarie în spital, în baza unui certificat eliberat de serviciul medical al Poliției de Frontieră.

Urmărirea penală este în plină desfășurare, iar Procuratura va continua să aplice toate căile legale de repunere în drepturi a persoanelor care au fost pe nedrept urmărite penal și judecate, cu tragerea la răspundere a celor care au fabricat și gestionat dosare la comandă.

Viorel Morari a mai fost reținut pe 10 ianuarie 2020, pentru abuz de serviciu și fals în acte publice. Acesta a fost învinuit că ar fi primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care ar fi înregistrat-o contrar prevederilor legale, în baza căreia a pornit o cauză penală şi a falsificat o serie de acte procesuale.

Ulterior, la 14 februarie, Viorel Morari a fost eliberat din penitenciar și pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Procurorul a fost suspendat din funcție la data de 9 decembrie 2019, în legătură cu efectuarea unui control special, efectuat prin dispoziția procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here