Foto: AP Photo/Evan Vucci

Preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite Donald Trump şi-a luat rămas bun, marți seară, de la naţiunea pe care a condus-o timp de patru ani, ani plini de controverse şi de violenţe fără precedent, scrie Digi24. Nu a pronunţat nicio clipă numele celui care l-a înfrânt în alegeri, dar a urat noii administraţii „noroc”, ceea ce pare să sugereze că Donald Trump crede despre mandatul său că ar fi fost unul ghinionist.

El nu şi-a asumat niciun fel de responsabilitate în atacul de la Capitoliu, s-a mulţumit să-l condamne.

Trump nu a uitat să se laude pentru vaccinul anti-covid 19, dar nu a spus câţi americani au murit din cauza virusului.

A amintit şi de faptul că a fost blocat pe reţelele de socializare şi a promis că mişcarea pornită de el în 2016 va continua.

Compatrioţi americani,

Cu patru ani în urmă, am lansat un mare efort național pentru a ne reconstrui țara. Acum, când îmi închei mandatul ca al 45-lea președinte al Statelor Unite, vin în fața voastră cu adevărat mândru de ceea ce am realizat împreună. Am făcut ceea ce am venit să facem – și mult mai mult decât atât. Săptămâna aceasta începe o nouă administrație și ne rugăm pentru succesul său în păstrarea Americii în siguranță și prosperă.

Vă adresăm cele mai bune gânduri ale noastre și dorim, de asemenea, le dorim să aibă parte de noroc – un cuvânt foarte important.

Toți americanii au fost îngroziți de asaltul asupra Capitoliului. Violența politică este un atac asupra a tot ceea ce prețuim noi ca americani. Nu poate fi tolerat niciodată. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne unim în jurul valorilor noastre comune. Lumea ne respectă din nou. Vă rog să nu pierdeți acest respect.

Sunt deosebit de mândru că sunt primul președinte din ultimele decenii care nu a început alte războaie. Nu am căutat cel mai ușor drum. De departe, a fost, de fapt, cel mai dificil. Numai dacă uităm cine suntem și cum am ajuns aici, am putea permite vreodată apariţia cenzurii politice și listele negre în America. Aşa ceva este de neînchipuit. Ce-i mai bine pentru naţiune de abia acum va veni. Vă mulțumesc și îmi iau rămas bun. Dumnezeu sa vă binecuvânteze. Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii!”, a declarat Trump.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here