Igor Dodon critică noua componență CSS: „Un pericol direct asupra intereselor și securității statului”

Autor: , in Actualitate / Politic / 25 ianuarie, 2021, 21:45 Etichete: ,

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a criticat noua componență a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) , constituit luni, 25 ianuarie, prin decretul președintei Maia Sandu. Fostul șef de stat susține că în componența CSS au intrat „persoane dubioase din ONG-uri” și s-a arătat îngrijorat de faptul că acestea vor avea acces la secretele de stat. 

„Am aflat cu nedumerire despre decizia președintei Maia Sandu de a numi în componența Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova reprezentanți ai partidului său politic, care nu au nicio atribuție față de autoritățile executive ale statului. Și mai revoltătoare este decizia doamnei Sandu de a numi în CSS reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, inclusiv ale celor finanțate din străinătate”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Liderul PSRM susține că în CSS au fost numite persoane dubioase din ONG-uri, iar acest fapt ar prezenta „un pericol direct asupra intereselor și securității statului”.

„Consider că este necesar să-i amintesc președintei Moldovei că membrii Consiliului Suprem de Securitate au acces la informații confidențiale, inclusiv absolut secrete și pentru aceasta, există o procedură specială, reglementată de Serviciul Informații și Securitate al Republicii Moldova”, a atenționat Igor Dodon.

Reacția lui Igor Dodon vine la câteva ore după ce președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate (CSS). În conformitate cu Regulamentul modificat al Consiliului Suprem de Securitate, componența acestuia a fost completată cu 11 persoane.

Astfel, în listă se regăsesc deputați din PAS, Platforma DA, experți, viceguvernatorul Băncii Naționale Vladimir Munteanu, dar și câțiva consilieri ai Maiei Sandu.

Prima ședință a CSS va avea loc marți, 26 ianuarie, la ora 12.00.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X