Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a depus recurs împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău din 20 ianuarie curent, prin care demersul procurorului la aplicarea arestului în privința șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție a fost respins integral. Motivul invocat de procurori este existența unui conflict de interese între Viorel Morari și judecătoarea care a examinat cazul.

Potrivit Procuraturii, în urmă cu trei ani, sub conducerea lui Viorel Morari, Procuratura Anticorupție a dispus scoaterea judecătoarei Maria Tertea de sub urmărire penală și clasarea dosarului în care aceasta era cercetată pentru fals în declarații.

„Mai mult, în anul 2019, aceeași judecătoare a prelungit mandatul de arest în privința lui Iurie Borș. Amintim că, frații Borș au fost reabilitați recent în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă. Prin urmare, în loc să se abțină de la examinare, judecătorul de instrucție a respins demersul procurorului, eliberându-l pe șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție din detenție preventivă”, se arată în comunicatul de presă publicat luni, 25 ianuarie, de PCCOCS.

Recursul procurorului împotriva încheierii judecătorului de instrucție va fi examinat miercuri, 27 ianuarie, cu începere de la ora 13.00, la Curtea de Apel Chișinău.

Amintim că Viorel Morari a fost reținut la data de 19 ianuarie, în aceeași zi fiind pus sub învinuire pentru „exces de putere”, „fals în acte publice”, „reținerea sau arestarea ilegală” și „tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”. Toate aceste acțiuni, spun procurorii, au fost comise în privința co-proprietarilor rețelei de benzinării „VENTO”, iar acesta ar fi acționat împreună cu un procuror din subordine, doi polițiști și alte persoane, deocamdată nestabilite.

Procurorii au solicitat 30 de zile de arest pentru Viorel Morari, însă magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au respins demersul procurorilor și au decis eliberarea șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție, la 20 ianuarie.

Dosarul Vento: Coproprietarul rețelei de benzinării a fost achitat. Toate bunurile, scoase de sub sechestru

De menționat că Viorel Morari a mai fost reținut pentru prima oară la data de 10 ianuarie 2020, pentru abuz de serviciu și fals în acte publice. Acesta a fost învinuit că ar fi primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care ar fi înregistrat-o contrar prevederilor legale, în baza căreia a pornit o cauză penală şi a falsificat o serie de acte procesuale.

Ulterior, la 14 februarie 2020, Viorel Morari a fost eliberat din penitenciar și pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Procurorul a fost suspendat din funcție la data de 9 decembrie 2019, în legătură cu efectuarea unui control special, efectuat prin dispoziția procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here