APCE constată un progres lent în lupta împotriva corupţiei. Care sunt recomandările pentru R. Moldova

Autor: , in Actualitate / Externe / Politic / 26 ianuarie, 2021, 18:33 Etichete:

Republica Moldova a înregistrat un ritm lent al reformei sistemului judiciar, un progres lent în lupta împotriva corupției, în special a corupției la nivel de membri ai parlamentului, judecători și procurori – acestea sunt doar câteva dintre constatările raportului cu privire la progresele care au avut loc în 2020 în Republica Moldova, țară aflată sub monitorizarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). 

De asemenea, în raport se menționează și despre corupția politică, precum migrația membrilor parlamentului dintr-un partid în altul, ceea ce a declanșat instabilitatea politică.

Astfel, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a emis o rezoluție prin care recomandă Republicii Moldova:

– Să se asigure că toate părțile politice interesate se angajează într-un dialog incluziv și fac compromisurile politice necesare pentru a asigura funcționarea instituțiilor democratice în conformitate cu standardele Consiliului Europei în beneficiul tuturor cetățenilor;

– Să adopte, fără alte întârzieri, modificările legale și constituționale preconizate, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția, pentru a îmbunătăți independența, responsabilitatea și eficiența sistemului judiciar;

– Să actualizeze legislația electorală în conformitate cu avizul Comisiei din Veneția din august 2020, în special pentru a reglementa mai bine finanțarea campaniilor electorale;

– Să ia măsuri semnificative pentru a combate corupția și să efectueze o investigație aprofundată asupra scandalului bancar din 2014;

Totodată, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a emis o rezoluție prin care îndeamnă Rusia să aplice, fără întârziere, cerințele comunității internaționale cu privire la ingerințele rusești în regiunea transnistreană din Republica Moldova, estul Ucrainei, Crimeea și în regiunile georgiene ocupate din Osetia de Sud și Abhazia.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei se desfășoară în perioada 25-28 ianuarie. Din delegația Legislativului Republicii Moldova la APCE fac parte vicepreședinții Parlamentului Vlad Batrîncea – președintele delegației și Mihai Popșoi – membru al delegației. De asemenea, participă deputații Gaik Vartanean, secretar al Comisiei politică externă şi integrare europeană, Liviu Vovc, secretar al Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie și Monica Babuc, membră a Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.

La acest subiect: Acreditările delegației ruse la APCE, contestate de Ucraina în prima zi a sesiunii de iarnă

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *