Foto: ZdG

Parlamentul Republicii Moldova de Legislatura a X-a va declara vacant un mandat de deputat. Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în ședința de astăzi, raportul asupra proiectului de Hotărâre privind demisia unui deputat în Parlament și îl va propune spre dezbateri în plenul Legislativului.

Vacanța mandatului intervine ca urmare a cererii de demisie depuse de deputatul Vladimir Golovatiuc, ales din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

Vladimir Golovatiuc, care a deținut funcția de președinte al Comisiei economie, buget și finanțe, a renunțat la mandatul de deputat începând cu 20 ianuarie 2021.

Citește și: Vladimir Golovatiuc și-a prezentat copiile scrisorilor de acreditare în calitate de ambasador în Federația Rusă

Amintim că cabinetul de miniștri în cadrul ședinței de miercuri, 16 decembrie, a aprobat candidatura lui Vladimir Golovatiuc în funcția de Ambasador în Federația Rusă.

Golovatiuc este deputat din partea PSRM începând cu anul 2014. Până acum, el a ocupat funcția de președinte al comisiei parlamentare Economie, buget şi finanţe.

Vladimir Golovatiuc îl va înlocui pe Andrei Neguța, care a fost rechemat în urma scandalului privind traficul de anabolizante cu o mașină ce aparținea misiunii diplomatice.

La rândul său, deputatul socialist ar putea fi înlocuit în funcție de către Grigorii Uzun, numărul 37 în lista de candidați ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

Vezi și: Cum comentează Golovatiuc propunerea lui Dodon de a-l numi ambasador în Federația Rusă

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here