Patru judecători au solicitat prelungirea concursului pentru ocuparea funcției de președinte și vicepreședinte al Judecătoriei Bălți
Patru magistrați de la Judecătoria Bălți au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să prelungească termenul de depunere a cererilor de participare în concursul pentru ocuparea funcției de președinte și vicepreședinte al instanței unde activează. Judecătorii spun că nu se pot înscrie în concurs din cauza că, Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor nu este funcțional, prin urmare ei nu pot fi evaluați și, ulterior, incluși în Registrul candidaților care pot pretinde la funcții de conducere, scrie bizlaw.md.
Cererea înaintată Consiliului Superior al Magistraturii a fost semnată de judecătorii Mihail Cojocaru, Ghenadie Eremciuc, Alexandru Roșca și Andrei Guțu. Amintim că, Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor a devenit nefuncțional la sfârșitul lunii octombrie, după ce au expirat mandatele unor membri, iar structura a rămas fără majoritate.
Consiliul Superior al Magistraturii se pare că nu a luat în considerare solicitarea magistraților și a anunțat concursul pentru ocuparea funcției de președinte al Judecătoriei Bălți pentru data de 2 februarie. În concurs este un singur candidat și anume președintele instanței din anul 2011, Dumitru Gherasim. Aceasta ar putea fi a patra oară când magistratul este numit în funcția de președinte al Judecătoriei Bălți.
Dumitru Gherasim a devenit judecător în anul 1996, la instanța din Bălți. În anul 2007, magistratul a fost promovat în funcția de vicepreședinte al judecătoriei, iar în anul 2011 a fost numit pentru prima dată președinte al instanței. Ulterior, Dumitru Gherasim a mai fost numit în funcția de președinte în anul 2015 și 2017. Judecătorul a fost, de asemenea, membru al Colegiului de evaluare a performanețelor judecătorilor.
Comentarii