R. Moldova ar putea exporta produse lactate în UE. ANSA a solicitat experților europeni efectuarea unui audit
În curând, Republica Moldova ar putea exporta lapte și produse lactate în Uniunea Europeană. În acest sens, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a solicitat Direcției Generale pentru Sănătate și Siguranță Alimentară din cadrul Comisiei Europene efectuarea unui audit pentru exportul de lapte și a produselor compuse pe bază de lapte.
Potrivit ANSA, întreprinderile din Republica Moldova deja se pregătesc să exporte lactate în Uniunea Europeană.
„Anul 2021 este unul foarte important atât pentru Agenție, cât și pentru mediul de afaceri în contextul misiunilor de Audit DG SANTE care este planificat să se realizeze în Republica Moldova. De aceea, anul curent va include și evaluarea domeniului producerii produselor lactate ca urmare a expedierii Chestionarului și solicitării noastre la finele anului 2020 de efectuare a unui Audit pentru exportul produselor lactate și a produselor compuse pe baza de lapte în Uniunea Europeană”, a declarat Vladislav Cotici, Directorul general ANSA.
Uniunea Europeană este principală destinație a exporturilor din Republica Moldova. Potrivit datelor BNS, în perioada lunilor ianuarie-noiembrie ale anului trecut, țara noastră a exportat mărfuri în valoare de 2.267 de milioane de dolari, iar mult de jumătate dintre ele, adică puțin peste 67 la sută și în sumă de 1.520,5 de milioane dolari au ajuns pe piața UE.
Comentarii