Kremlinul îşi apără decizia de a expulza diplomaţi europeni

Autor: , in Actualitate / Externe / 8 februarie, 2021, 16:13

Kremlinul şi-a apărat luni decizia de a expulza diplomaţi europeni, dar a dat asigurări că vrea să îşi „dezvolte” relaţiile cu Uniunea Europeană, criza dintre cele două părţi adâncindu-se odată cu otrăvirea şi apoi trimiterea la închisoare a opozantului rus Aleksei Navalnîi, relatează AFP.

Expulzările anunţate vineri au fost văzute ca o sfidare în UE, pentru că ele au avut loc în ziua în care şeful diplomaţiei europene Joseph Borrell se afla în vizită la Moscova.

„Rusia a fost şi rămâne interesată de relansarea relaţiilor dintre Moscova şi Bruxelles”, a declarat luni presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citează Agerpres.

Rusia expulzează trei diplomați UE care au participat la manifestațiile de susținere a lui Navalnîi

„Însă expulzarea unor diplomaţi (…) este consecinţa unor acţiuni întreprinse de unele misiuni străine de la Moscova, în contextul unor tulburări ilegale. Rusia a demonstrat clar că nu intenţionează să tolereze asta”, a adăugat Peskov.

Rusia i-a acuzat pe reprezentanţii diplomatici german, polonez şi suedez că au participat la o manifestaţie ilegală în sprijinul lui Aleksei Navalnîi, pentru a justifica expulzarea lor.

Peskov a spus că „Rusia va acţiona cu hotărâre în caz de ingerinţă”.

„Însă acest lucru nu înseamnă că vrem să ne îndepărtăm şi să ne agravăm şi mai tare relaţiile (…) Dimpotrivă, avem interesul să le dezvoltăm”, a spus Dmitri Peskov.

La întoarcerea din Rusia, Josep Borrell s-a declarat duminică extrem de îngrijorat de refuzul autorităţilor ruse de a lua parte la un dialog „mai constructivi” cu UE şi a făcut apel la liderii europeni „să tragă consecinţele”, care ar putea include un nou val de sancţiuni.

Merkel îi cere explicații ambasadorului rus de la Berlin, după expulzarea diplomaților europeni din Rusia

Ministerul rus de Externe s-a declarat luni „surprins” de afirmaţiile lui Borrell. Acesta s-a arătat, de altfel, mai conciliant la Moscova, dar asta a fost înainte ca Rusia să anunţe expulzarea unor diplomaţi europeni.

UE a cerut în multe rânduri eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi, închis de la 17 ianuarie. UE a acuzat Moscova că refuză să ancheteze otrăvirea acestui adversar al Kremlinului şi a adoptat în replică sancţiuni împotriva unor înalţi oficiali ruşi.

Reacția Moscovei la criticile dure ale șefului diplomației Uniunii Europene

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X