(VIDEO) Momentul în care un fost polițist e reținut, fiind acuzat de trafic de influență. Ar fi promis unui bărbat să-l ajute să se angajeze în cadrul IGP

Autor: , in Actualitate / Social / 12 februarie, 2021, 18:53

Un fost polițist a fost reținut astăzi, 12 februarie, de ofițerii Direcției inspectare efectiv a IGP, în comun cu angajații Centrului Național Anticorupție și sub conducerea Procuraturii Anticorupție, într-un dosar de trafic de influență.

Acesta este bănuit că ar fi promis unui bărbat să-l ajute să se angajeze în cadrul Inspectoratului General al Poliției. Potrivit materialelor cauzei, suspectul ar fi susținut că are influență asupra unor persoane cu statut special şi că le poate determina să adopte o decizie favorabilă. Pentru serviciile sale, fostul poliţist ar fi pretins şi primit 1.900 de euro.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar în prezent se află în izolatorul CNA. Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru trafic de influență.

Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”.

Bănuitul se află la evidența Biroului de Probațiune Chișinău, pe un termen de probă de 2 ani. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din anul 2020, acesta a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, fiindu-i stabilită pedeapsa pe un termen de 9 ani, nefiind executată până în prezent”, a menționat serviciul de presă al IGP.

La moment se petrec și alte acțiuni de urmărire penală în comun cu Procuratura Anticorupție.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *