Partidul Platforma Demnitate și Adevăr anunță că își va amâna congresul partidului, în cadrul căruia urma să-și aleagă noua conducere. Motivul ar fi situația pandemică.

Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, decizia a fost luată ca urmare a faptului că ANSP ar interzice desfășurarea evenimentelor la care să participe un număr mai mare de 50 de persoane.

Platforma Demnitate și Adevăr anunță că urmare răspunsului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică este obligată să anunțe amânarea Congresului III al partidului pentru o dată ulterioară.

„Până la acest moment, Platforma DA a reușit să desfășoare statutar conferințele organizațiilor locale și teritoriale, care și-au reales organele de conducere și au desemnat delegații la Congres. Forul Suprem al Partidului urmează să realeagă organele de conducere, să adopte modificări la statut și programul politic.
Anunțăm că imediat ce situația pandemică și legislația vor permite, Platforma DA va purcede la desfășurarea Congresului III. Delegații la Congres vor fi anunțați prin intermediul organizaților teritoriale ale partidului”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.

În cadrul congresului, programat pentru 28 februarie, ar fi urmat să fie ales un nou președinte al formațiunii. Singurul care și-a anunțat candidatura a fost Andrei Năstase, actualul președinte al partidului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here