(DOC) Diacov riscă să rămână fără 600.000 de lei și fără mandatul de parlamentar. Precizările ANI

Autor: , in Actualitate / Politic / 25 februarie, 2021, 18:33

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința deputatului Dumitru Diacov în rezultatul unui control al averii și intereselor personale, care a fost efectuat pentru perioada 2014 – 2019, fiind extins și asupra soției parlamentarului.

În cadrul verificărilor efectuate și a documentelor obținute, inspectorul de integritate a constatat existența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 600.000 de lei, între averea dobândită și veniturile obținute de către deputat și soția acestuia”, au menționat reprezentanții ANI.

Reprezentanții ANI au precizat că, deși deputatul a beneficiat de dreptul de a-și expune punctul de vedere în cadrul procedurii de control, acesta și-a justificat doar o parte din averea deținută.

Ca urmare a celor constatate, ANI va transmite cauza în instanța de judecată pentru declanșarea procedurii de confiscare a acestei averi nejustificate.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, deputatul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de parlamentar pentru o perioadă de 3 ani.

Totodată acesta va fi inclus și în Registrul interdicțiilor al ANI.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X