Foto: Agora.md

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, a venit cu o reacție, după ce liderul socialiștilor Igor Dodon i-a cerut președintei Maia Sandu să desemneze un premier până la 9 martie. Partamentarul susține că „prin amenințări și ultimatumuri, liderul PSRM nu va obține nimic”.

Dodon oare nu-și dă seamă că prin amenințări și ultimatumuri nu va obține nimic? Și, cu atât mai mult, nu va speria pe nimeni. Era și Plahotniuc cu amenințări parcă – „nu vă las eu de capul vostru” sau ceva de genul ăsta. Și nici nu a speriat pe nimeni, și nici nu a obținut mare lucru. Exact așa se va întâmpla și cu Dodon”, a comentat Litvinenco.

Deputatul PAS insistă că alegerile parlamentare anticipate sunt soluția optimă.

„Și, în general, atât Dodon, cât și alții, ar trebui să conștientizeze că cetățenii acestei țări – chiar și așa aduși la sărăcie de guvernări corupte și hoațe timp de 30 de ani – nu vor accepta vreodată ca cineva să exercite puterea de stat contrar voinței lor. Pot veni cu exemple. De aceea, cu cât mai repede vor accepta alegerile anticipate, cu atât mai bine pentru ei”, a conchis Litvinenco.

Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil, a anunțat că ar fi nevoie de 120 de milioane de lei, în cazul în care Parlamentul va decide organizarea alegerilor în acest an.

Vezi și: Președintele CEC: Alegerile parlamentare anticipate ne-ar costa 120 de milioane de lei

Cimil a menționat că costul este mai mare din cauza pandemiei.

Astăzi, 1 martie, Igor Dodon i-a cerut președintei Maia Sandu să desemneze un premier până la 9 martie. Totodată, a făcut un apel la dialog între șefa statului și partidele parlamentare. În caz contrar, susține Dodon, țara va intra „în blocaj și haos”.

„Dacă până la 9 martie premierul nu va fi desemnat și se va continua pe această linie a uzurpării puterii în stat, vom fi nevoiți să adoptăm acțiuni politice mai hotărâte pentru a stabiliza situația în țară. Chiar dacă asta va însemna, din păcate, că funcția de președinte va reveni una de decor, cum a fost până în 2016. Dacă se va merge pe blocaj, nu vom avea altă soluție”, a declarat Dodon.

Potrivit socialiștilor, „nu are rost de așteptat ziua de 23 martie, întrucât nu vor fi întrunite condițiile de dizolvare a Parlamentului, iar un decret în acest sens al președintei ar fi neconstituțional”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here