Decizia Curții Constituționale privind interpretarea legii cu privire la Guvern. Sesizarea depusă de Maia Sandu, admisă parțial (LIVE)

Autor: , in Actualitate / Politic / 4 martie, 2021, 14:59

Magistrații Curții Constituționale (CC) au examinat joi, 4 martie, sesizarea depusă de către președinta Maia Sandu în care contestă unele prevederi din Legea cu privire la Guvern, care reglementează atribuțiile Guvernului interimar.

Sesizarea depusă depusă de Maia Sandu a fost admisă parțial. Au fost declarate neconstituționale prevederile care îi interzic Guvernului al cărui mandat a încetat să numească sau să propună pentru numire persoane în funcție de demnitate publică, altele decât miniștri, sau în funcțiile publice.

Până la modificarea legii, Guvernul al cărui mandat a încetat va putea numi sau propune pentru numire persoane în funcție de demnitate publică, altele decât miniștrii, sau în funcții publice, pentru un termen determinat, până la o nouă numire a aceleași persoane sau a alteia de către un Guvern cu puteri depline.

Au fost declarate constituționale prevederile ce interzic Guvernului al cărui mandat a încetat să elibereze din funcție persoanele cu funcție de demnitate publică sau funcționari publici, cu excepția cazurilor de imposibilitate obiectivă a persoanelor de a-și îndeplini atribuțiile.

„Sesizarea înregistrată pe 11 ianuarie 2021 a fost admisă parțial.

1. Se admite parțial sesizarea depusă de Maia Sandu.

2. Se declară neconstituționale Art.15 al.2 litera E și al.3 și Art.23 al.6 din Legea cu privire la Guvern nr.136 din 7 iulie 2017, în partea care interzice Guvernului al cărui mandat a încetat să numească sau să propună pentru numire persoane în funcție de demnitate publică, altele decât miniștri ori în funcțiile publice.

3. Până la modificarea legii de către Parlament, Guvernul al cărui mandat a încetat va putea numi sau propune pentru numire persoane de demnitate publică, altele decât miniștrii sau în funcții publice, pentru un termen determinat, până la o nouă numire a aceleeași persoane sau a alteia, efectuată de Guvernul cu puteri depline.

4. Se recunosc constituționale Art.15 al2 litera E și al.3 și Art.23 al.6 din Legea cu privire la Guvern nr.136 din 7 iulie 2017, în partea care interzice Guvernului al cărui mandat a încetat, să elibereze din funcții persoane cu funcții de demnitate publică sau funcționarii publici, cu excepția cazurilor de imposibilitate obiectivă a persoanelor de a-și îndeplini atribuțiile.

5. Se declară inadmisibilă sesizarea în partea referitoare la controlul constituționalității Art.15 al.2 litera D și F, Art. 23 al.3 și Art.26 al. 6 – 9, din Legea cu privire la Guvern nr.136 din 7 iulie 2017.

6. Prezenta hotărâre este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Se publică în Monitorul Ofical”,a declarat președina Curții Constituționale, Domnica Manole.

La data de 11 ianuarie curent, președinta Maia Sandu a depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care cererea de a verifica constituționalitatea mai multor articole de lege care limitează președintele țării și Guvernul demisionar în exercitarea atribuțiilor. Mai exact, solicitarea șefei statului ține de dreptul Președintelui și al Guvernului demisionar cu prim-ministru interimar de a efectua remanieri de cadre în cazuri excepționale și dreptul Guvernului demisionar de a semna tratate internaționale, în anumite condiții.

„De asemenea, am cerut declararea drept neconstituțională a mai multor prevederi din Legea cu privire la Guvern care țin, în special, de desemnarea miniștrilor în exercițiu exclusiv din rândul membrilor Guvernului demisionar, în condițiile în care așa ceva nu este prevăzut de Constituție și, totodată, acest lucru putând crea disfuncționalități și mai mari în gestionarea instituțiilor.

Expunerea Curții Constituționale pe aceste spețe va clarifica situația actuală în care s-a pomenit țara după acțiunile iresponsabile ale unor deputați în parlament, ale fostului președinte și fostului premier în încercarea de destabilizare a situației din țară. Guvernul, chiar și demisionar, trebuie să poată asigura administrarea țării, până la numirea următorului guvern. Aceasta înseamnă posibilitatea de a efectua remanieri, de a elibera și numi demnitari și funcționari publici în anumite condiții, de a accesa fonduri în anumite limite constituționale”, a scris pe pagina sa de Facebook Maia Sandu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *