Liderul socialiștilor, Igor Dodon, susține că este gata să discute cu președinta Maia Sandu despre soluțiile pentru depășirea blocajului politic. Totodată, pune responsabilitatea pe umerii șefei statului, spunând că „cu cât va fi mai gravă această criză politică, cu atât responsabilitatea Președinției este mai mare”.

Cineva mă întreabă dacă Igor Dodon vrea să discute cu Maia Sandu. Eu sunt disponibil să discut cu orișicare, cu toate partidele sunt disponibil să discut în calitate de lider al PSRM, care are cea mai mare prezență în Parlament. Sunt gata să discut și cu doamna Maia Sandu. Nu am niciun fel de obstacole și frustrări”, a spus Dodon.

Dodon a afirmat că discuțiile în Parlament cu privire la ieșirea din criza politică nu sunt suficiente.

Deputații discută între ei, dar soluția nu este doar în Parlament, fiindcă Președinția este responsabilă de această situație. Cu cât va fi mai gravă această criză politică, cu atât responsabilitatea instituției prezidențiale este mai mare”, a adăugat liderul socialiștilor.

Liderul PSRM susține că prin izolare și refuzul de a discuta criza politică se va agrava și mai mult, iar cei care vor avea de suferit sunt cetățenii.

„Noi după alegerile prezidențiale, și i-am spus acest lucru doamnei Sandu, în această situație sunt doi lideri politici cu legitimitate majoră, care în scrutinul prezidențial au demonstrat că au încrederea cetățenilor, noi acum, dacă suntem responsabili, trebuia să facem acest lucru încă în noiembrie-decembrie, să ne așezăm la masa de discuții și să vedem cum gestionăm situația mai departe. Izolarea, blocarea, nedorința de a discuta nu este o problemă pentru Dodon, este o problemă pentru cetățeni, care cu regret sunt afectați de această criză politică”, a conchis Dodon.

Vezi și: Ce spune Maia Sandu, după o nouă rundă de consultări privind depășirea crizei politice

Președinta Maia Sandu a anunțat că a avut joi, 4 martie, o nouă rundă de consultări referitoare la posibilele căi de depășire a crizei politice, iar la final s-a ajuns la concluzia că alegerile anticipate parlamentare sunt soluția optimă.

„Am discutat cu mai mulți formatori de opinie, dar și cu specialiști în drept constituțional despre soluțiile optime ce ar putea să conducă la deblocarea situației și la declanșarea alegerilor anticipate.Toți cei prezenți la discuție sunt de acord că țara are nevoie de anticipate, de un Parlament cu deputați responsabili și un Guvern stabil care să oprească schemele și să scoată țara din criză”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului susține că este hotărâtă să apere interesul cetățenilor.

„Le-am mulțumit participanților pentru recomandări și implicare. Sunt hotărâtă să apăr interesul cetățenilor până la capăt, iar astăzi interesul și voința oamenilor sunt un Guvern onest și responsabil și un parlament care îi reprezintă, nu care se subordonează grupărilor corupte”, a conchis Maia Sandu.

Amintim că, socialiștii îi cer președintei Maia Sandu să desemneze un premier până la 9 martie. Totodată, au lansat un apel la dialog între șefa statului și partidele parlamentare. În caz contrar, susține Dodon, țara va intra „în blocaj și haos”.

Dodon a declarat luni, 1 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că socialiștii au decis în cadrul unei ședințe a Consiliului Republican, că îi acordă un termen până la 9 martie de a desemna un candidat la funcția de premier, iar până atunci și-a manifestat deschiderea de a se așeza la masa de negocieri cu șefa statului.

„Dacă până la 9 martie premierul nu va fi desemnat și se va continua pe această linie a uzurpării puterii în stat, vom fi nevoiți să adoptăm acțiuni politice mai hotărâte pentru a stabiliza situația în țară. Chiar dacă asta va însemna, din păcate, că funcția de președinte va reveni una de decor, cum a fost până în 2016. Dacă se va merge pe blocaj, nu vom avea altă soluție”, a declarat Dodon.

Potrivit socialiștilor, „nu are rost de așteptat ziua de 23 martie, întrucât nu vor fi întrunite condițiile de dizolvare a Parlamentului, iar un decret în acest sens al președintei ar fi neconstituțional”.

Anterior, Maia Sandu a declarat că nu va mai avea consultări cu alte partide parlamentare pentru a desemna un premier și așteaptă data de 23 martie, atunci când urmează să împlinească 3 luni fără Guvern și ar putea apărea circumstanțele de dizolvare a Parlamentului. Până atunci, dacă Parlamentul nu este de acord cu această strategie, poate iniția procedura de impeachment.

Șefa statului a menționat că fracțiunile parlamentare au dat dovadă de inconsecvență în cadrul consultărilor, deoarece inițial spuneau că își doresc anticipate, iar apoi lucrurile s-au schimbat: „Nu mai văd eficiența consultărilor”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here