Foto: Digi24

Judecătorii Curții de Apel București au discutat vineri, 5 martie, cererea procurorilor anticorupție de a i se interzice Elenei Udrea să plece din România, după condamnarea la 8 ani de detenție.

Potrivit Digi24, judecătorii au respins cererea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) ca Elena Udrea să fie plasată sub control judiciar.

Astfel, ea este liberă să plece din România dacă dorește.

Ea a criticat decizia de condamnare despre care a spus că se răsfrânge și asupra copilului ei.

Cred că nicio instanță nu poate menține decizia de la fond. Este dreptul meu să cred asta și să contest cu apel, asta voi face. Sunt un om liber, vreau să pot să îmi cresc copilul în libertate. Condamnarea a fost și asupra unui copil de doi ani care de ce ar suferi atât după atâția ani? Eu nu mai sunt singură ca acum 5 ani când mă luptam ca un haiduc”, a afirmat Udrea.

Legat de blestemele la adresa judecătoarei, imediat după ce a aflat că este condamnată, ea le-a motivat că le-a făcut pe fond emoțional.

Nu pot să cred că are ceva personal cu mine, nu pot să cred că mă urăște pe mine atât de tare încât să țină să mă condamne chiar și pe cele mai absurde acuzații care s-au adus în acest dosar.

Femeia asta a dat o decizie absurdă! Nu știu cum va dormi la noapte! O blestem să simtă copiii ei ce simte copilul meu. Nu înțeleg cum va dormi această femeie liniștită la noapte”, a spus Udrea la scurt timp după ce a fost condamnată.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here