COVID-19: Încă o țară ridică orice restricție legată de vaccinul disponibil și în Moldova

Autor: , in COVID-19 / Externe / 9 martie, 2021, 16:04

Norvegia a autorizat la rândul ei, marţi, utilizarea vaccinului anti-COVID-19 AstraZeneca la persoanele cu vârste de peste 65 de ani, o decizie luată prin prisma noilor date medicale obţinute de cercetători şi care ar trebui să accelereze imunizarea rezidenţilor vârstnici, informează AFP.

După modelul mai multor ţări europene, Norvegia a restricţionat într-o primă fază administrarea acestui vaccin produs de compania AstraZeneca doar pentru persoanele cu vârste sub 65 de ani, din cauza datelor insuficiente privind efectul său asupra vârstnicilor.

După Franţa, Germania şi Italia, dar şi alte state europene, Institutul norvegian de sănătate publică a recomandat apoi extinderea accesului la acest vaccin pentru toate persoanele de peste 18 ani, în baza datelor obţinute de studii desfăşurate în Marea Britanie şi care arată o bună eficienţă a serului la persoanele vârstnice.

Guvernul norvegian a anunţat marţi că va respecta această recomandare.

Totodată, Norvegia doreşte să extindă de la trei la şase săptămâni intervalul de administrare între cele două doze ale vaccinurilor Pfizer-BioNTech şi Moderna, însă această măsură va depinde de avizul final al Institutului de sănătate publică.

Acelaşi institut a primit şi sarcina de a studia dacă acel interval poate fi extins dincolo de şase săptămâni, întrucât o distanţare mai mare între cele două administrări ar permite creşterea rapidă a numărului de rezidenţi norvegieni care vor primi prima doză a unui vaccin anti-COVID-19.

„Ne aşteptăm de acum ca tuturor adulţilor să le fie propus un vaccin până la vară sau până în timpul verii”, a declarat prim-ministrul norvegian, Erna Solberg, în Parlamentul de la Oslo.

Ea a anunţat o consolidare a prerogativelor acordate autorităţilor medicale locale pentru a limita o recrudescenţă recentă a epidemiei în Norvegia: deşi rata de incidenţă este una dintre cele mai scăzute din Europa, numărul noilor cazuri de infectare a început de curând să crească în această ţară.

„Avem încă o pantă abruptă în faţa noastră, dar dacă vom reuşi să o urcăm atunci obiectivul de a reveni la o viaţă mai apropiată de normal va fi la îndemâna noastră”, a adăugat Erna Solberg.

„Dacă reuşim să ţinem epidemia sub control în perioada martie-aprilie, vom putea să redeschidem economia ţării în luna mai”, a mai spus politiciana norvegiană.

În caz contrar, autorităţile centrale ar putea să impună noi restricţii aplicabile la nivelul întregii ţări, inclusiv interdicţia de a comercializa alcool şi închiderea a numeroase spaţii şi zone frecventate de către public, a adăugat ea.

Peste 391.000 de persoane au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19 până duminică în Norvegia, o ţară cu 5,4 milioane de locuitori, şi aproape 210.000 au primit deja ambele doze. Luni, bilanţul total al persoanelor decedate din cauza maladiei COVID-19 a ajuns la 632 în această ţară.

AstraZeneca este în prezent singurul vaccin disponibil în Republica Moldova, donat de România și prin intermediul platformei COVAX.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *