Maia Sandu propune revenirea la indexarea pensiilor o dată pe an în baza inflației din anul precedent (DOC)

Autor: , in Actualitate / Economic / Politic / 10 martie, 2021, 15:53

Președinta Maia Sandu a anunțat miercuri, 10 martie, că a înaintat Parlamentului propunerea de a reveni la indexarea pensiilor o dată pe an în baza inflației din anul precedent.

Trecerea la indexarea pensiilor de două ori pe an, promovată cu mult fast de socialişti în februarie 2020, lovește în continuare în pensionari. După indexarea rușinoasă de 1% din octombrie 2020, anul acesta în aprilie pensiile ar urma să nu fie indexate deloc”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului susține că „această greșeală trebuie corectată urgent”. Astfel, a propus revenirea la indexarea pensiilor o dată pe an în baza inflației din anul precedent. A

Adoptarea acestei modificări ar însemna o indexare în aprilie de 3,7%, echivalentă creșterii prețurilor din 2020. Bani pentru această indexare sunt. Cele 426 de milioane de lei necesare pentru finanțarea acestei măsuri pot fi acoperite din contul Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană, semnat pe data de 22 februarie curent, în valoare de 15 milioane de euro și din contul revizuirii cheltuielilor curente pentru bunuri și servicii”, a precizat Maia Sandu.

În acest context, Maia Sandu face apel către toate forțele din Parlament „să lase politica la o parte şi să susțină această inițiativā”.

Totodată, accentuez că experimentele politicienilor iresponsabili pe seama pensionarilor sunt inadmisibile”, a adăugat șefa statului.

Președinta a concluzionat că „majorarea pensiilor trebuie făcută prin creșterea pensiei minime, prin urgentarea recalculării pensiilor celor care au lucrat după vârsta de pensionare și prin alte instrumente destinate anume acestui scop”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *