O asistentă medicală de la Spitalul Clinic Municipal Boli Contagioase de Copii, răpusă de COVID-19

Autor: , in Actualitate / COVID-19 / Social / 11 martie, 2021, 14:34

Încă o angajată din sistemul medical a pierdut lupta cu viața cu viața, după ce a fost infectată cu COVID-19. Este vorba despre asistenta medicală Maria Oxinti.

Colectivul Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii au anunțat despre decesul Mariei Oxinti, fiind exprimate și condoleanțe.

Suntem profund îndurerați de trecerea în eternitate a asistentei medicale Maria Oxinti. Cu adâncă tristețe, exprimăm sentimente de compasiune și sincere condoleanțe familiei, rudelor, colegilor și întregii comunități medicale. Dumneaei a făcut parte din cohorta asistenților medicale implicați activ, din primele zile de pandemie, în acordarea asistenței medicale pacienților cu COVID-19, care din păcate nu a cruțat-o pe ea. Transmitem gânduri de alinare familiei îndoliate în legătură cu pierderea irecuperabilă a Mariei Oxinti. Dumnezeu s-o odihnească în pace”, este mesajul colegilor de la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii.

Potrivit datelor oficiale, până la ziua de azi, 95 lucrători medicali au decedat din cauza infecției COVID-19.

În Republica Moldova, bilanțul a ajuns la 198.228 de persoane infectate cu COVID-19. Din numărul total, 174.099 de persoane au fost tratate de COVID-19, iar 4.183 au decedat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *