Ce învinuiri li se aduc celor doi deputați care ar putea rămâne fără imunitate parlamentară

Autor: , in Actualitate / Politic / 19 martie, 2021, 13:36

Procurorul general a mers astăzi în Parlament pentru a-și exercita dreptul de a cere încuviințarea ridicării imunității parlamentare a doi deputați. În motivarea cererilor, acesta a prezentat argumentele care confirmă caracterul ilegal al acțiunilor celor doi deputați.

În privința lui Denis Ulanov, procurorii susțin că au acumulat probe pertinente și concludente de implicare în frauda bancară, acțiunile lui fiind cercetate sub aspectul „escrocheriei” și „spălării de bani”.

„Ambele infracțiuni au fost săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale”, au precizat reprezentanții Procuraturii Generale.

Deputatul Petru Jardan, potrivit materialelor urmăririi penale, ar fi comis „abuz de serviciu”, în proporții deosebit de mari.

„A acționat în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău, aflată în perioada concesionări”, au menționat reprezentanții Procuraturii Generale.

Odată ce va primi acordul de ridicare a imunității parlamentare, Stoianoglo va avea încuviințarea Parlamentului în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală a celor doi deputați.

Vezi și: „Nu voi fugi, doar dați-mi timp să mă pregătesc”. Primele declarații ale lui Ulanov, după ce Stoianoglo a cerut săi-i fie ridicată imunitatea parlamentară

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *