Litvinenco cere ca ridicarea imunității lui Ulanov să fie examinată astăzi; Greceanîi respinge

Autor: , in Actualitate / 19 martie, 2021, 15:04

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco cere ca solicitarea procurorului general, privind ridicarea imunității deputatului Partidului ȘOR Denis Ulanov să fie examinată astăzi și lucrurile să nu fie amânate. Președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi a respins însă solicitarea deputatului.

Litvinenco a menționat în solicitarea sa că există mai multe riscuri ca o amânare a deciziei privind ridicarea imunității ar putea duce la anumite prejudicii anchetei, inclusiv distrugerea de probe sau plecarea peste hotare.

El a adus exemplul anului 2019, când în cazul unor deputați solicitările procurorului general privind ridicarea imunității au fost examinate în aceeași zi.

„Petru Jardan nu este la ședință, dar Ulanov este. Nu văd de ce nu ne-am convoca în ședință în comisia juridică și să ne expunem până diseară în cazul lui Ulanov”, a declarat Litivinenco.

„Să nu facem ca în Parlamentele anterior, când s-a ajuns până la CEDO pentru niște examinări pripite. Singur domnul Ulanov a zis că nu se ține de imunitate și nu fuge nicăieri”, a spus, în replică, Zinaida Greceanîi.

Zinaina Greceanîi a anunțat că Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a cerut ridicarea imunității a deputaților Petru Jardan și Denis Ulanov.

În privința deputatului Ulanov, Procuratura anunță că a acumulat probe pertinente și concludente de implicare în frauda bancară, acțiunile lui fiind cercetate sub aspectele escrocheriei și spălării de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale.

Iar Jardan este acuzat de abuz de serviciu în proporții deosebit de mari în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionări.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *