Restricţiile sanitare anti-Covid-19 vor fi „minime” pentru meciurile de la EURO 2020 la fotbal ce vor avea loc la Sankt Petersburg, iar stadionul va fi plin la 50 la sută din capacitate, a anunţat, joi, comitetul rus de organizare.

„Privim spre EURO cu optimism. Avem deja un acord pentru a umple tribunele la 50 la sută”, a declarat directorul comitetului, Aleksei Sorokin, citat de agenţia Ria Novosti, preluată de AFP și Agerpres.

„Lucrăm la găzduirea suporterilor străini şi acest lucru nu a fost respins de autorităţi”, a adăugat Sorokin, afirmând că este „sigur că meciurile se vor putea desfăşura cu minimum de restricţii posibile”.

Stadionul din Sankt Petersburg are o capacitate de 61.000 de locuri, conform UEFA. Acesta ar urma să găzduiască trei meciuri din Grupa B (din care fac parte Danemarca, Finlanda, Belgia, Rusia) şi un sfert de finală din cadrul competiţiei ce va avea loc în perioada 11 iunie-11 iulie.

Rusia a ridicat aproape în totalitate restricţiile sanitare impuse de pandemia de Covid-19, apreciind că vârful pandemiei s-a consumat în această iarnă, atunci când un al doilea val a afectat ţara. Guvernul a decis să nu instituie carantina, dând prioritate economiei.

Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania). România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Naţională din Capitală.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here