O asistentă medicală de la Spitalul Republican, răpusă de COVID-19

Autor: , in COVID-19 / Social / 25 martie, 2021, 18:57

Încă o angajată din sistemul medical a pierdut lupta cu viața, după ce a fost infectată cu COVID-19. Este vorba despre asistenta medicală Botnari Lilia Avram din cadrul Spitalului Clinic Republican.

Cu regret, anunțăm decesul colegei noastre Botnari Lilia Avram. Doamna Lilia a suportat COVID – 19, însă a decedat în urma complicațiilor provocate de virus. Botnari Lilia avea 66 de ani. A fost asistentă medicală de operație ( secția Bloc Operator) și s-a dedicat trup și suflet profesiei, activând în cadrul IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” timp de peste 40 de ani”, au anunțat reprezentanții instituției.

Botnari Lilia Avram este caracterizată fiind „o doamnă modestă, sinceră, disciplinată, profesionistă în tot ce face”.

Colectivul nostru a pierdut un prieten adevărat, o colegă excepțională, care întotdeauna știa să-ți aline sufletul cu o vorbă blândă și să te încurajeze. Condoleanțe familiei, rudelor, colegilor, dar și tuturor, care au avut ocazia să o cunoască pe doamna Lilia. Suntem cu gândul alături de Dvs și vă dorim multă putere și curaj. Dumnezeu să o odihnească în pace, în împărăția Sa! Zbor lin, scumpă colegă”, se mai menționează în mesajul Spitalului Clinic Republican.

Până la ziua de azi, 104 lucrători medicali au decedat din cauza infecției COVID-19.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *