Procuratura Generală, despre judecătoarea și cei doi deputați, eliberați sub control judiciar: Examinăm minuțios argumentele invocate

Autor: , in Actualitate / Justiție / Politic / 26 martie, 2021, 12:11

Reprezentanții Procuraturii Generale au venit cu mai multe precizări, după ce judecătoarea Maria Tertea, dar și deputații Denis Ulanov și Petru Jardan, toți trei au fost eliberați sub control judiciar.

Evaluând soluțiile date de magistrați, care i-au liberat sub control judiciar atât pe deputații învinuiți pe dosare de rezonanță, cât și în speța judecătorului de la Judecătoria Chișinău, prins în flagrant cu mită, Procuratura Generală punctează următoarele:

1. Aceste exemple, deopotrivă cu multe altele despre care am semnalat constant, vin să reconfirme mesajele noastre anterioare, prin care am informat societatea, organele supreme ale statului, partenerii de dezvoltare, instituțiile internaționale despre starea de fapt din justiție și impedimentele serioase pe care le avem în cadrul urmăririi penale a fraudei bancare, dar și altor cazuri de criminalitate gravă.

2. Procurorii dispun de material probant solid pe toate cazurile în care solicită aplicarea arestului preventiv, acesta fiind pus doar la dispoziția judecătorilor pentru a emite soluții adecvate.

3. Ne detașăm și nu vom prelua tacticile predecesorilor (denigrarea imaginii învinuiților, scurgerile controlate în presă a datelor din anchete, intimidarea judecătorilor etc), pentru influențarea magistraților la adoptarea unor decizii în favoarea acuzării.

4. Procuratura va contesta de fiecare dată și doar pe căi legale, toate soluțiile instanțelor de judecată, care vin în contradicție cu probatoriul și legea.

5. Examinăm minuțios argumentele invocate de partea apărării și magistrați, și suntem hotărâți să ne continuăm activitatea în strictă conformitate cu atribuțiile și responsabilitățile legale.

6. Vom continua să depunem toate eforturile pentru investigarea obiectivă a dosarelor, indiferent de tentativele insistente ale unora de a zădărnici acest proces ireversibil.

7. Vom întreprinde toate măsurile pentru investigarea, finalizarea și expedierea în judecată, în cel mai scurt timp, a acestor cauze penale.

Amintim că, judecătoarea Maria Tertea, învinuită de trafic de influență a fost liberată provizoriu sub control judiciar pentru 60 de zile.

De asemenea, examinând demersurile Procuraturii Anticorupție care solicita plasarea celor doi deputați, cu statut de învinuit, în arest preventiv pentru 30 de zile, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis eliberarea provizorie sub control judiciar pentru 30 de zile a ambilor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *