Tauber, după sesizarea lui Țîcu la CC: Încă o nulitate politică a ieșit la rampă. Va fi dat în judecată pentru învinuiri false

Autor: , in Actualitate / Politic / 31 martie, 2021, 17:49

Marina Tauber a venit cu o reacție la sesizarea depusă de Octavian Țîcu la Curtea Constituțională pentru a scoate Partidul Șor în afara legii, comentând că „acesta nu reprezintă nimic în politică moldoveanească și că va răspunde în instanță pentru toate învinuirile false”.

După Andrei Năstase, încă o nulitate politică a ieșit la rampă cu acuzații la adresa Partidului Șor. Țîcu este doar un pion al unor grupuri externe obscure, care au pornit un atac concertat împotriva noastră”, a comentat Tauber.

Vicepreședinta Partidului Șor, Marina Tauber, susține că acțiunile celor care vor să scoată în afara legii partidul din care face nu vor avea succes.

Țîcu, „sandala lui Socrate”, și-a găsit perechea potrivită. Împreună cu Andrei Năstase, care are deja titlu onorific dat de popor – „prostul satului”, calcă pe aceleași becuri și pașii lor duc, așa cum e și firesc, spre groapa de gunoi a politicii moldovenești. Țîcu, ca și Năstase, este zero. Iar, după cum bine știm, zero plus zero, tot zero face. Și rezultatul acțiunilor voastre împotriva noastră tot în jurul acestei cifre va rămâne”, a scris Tauber pe Facebook.

Tauber a mai adăugat că pentru învinuirile false la adresa formațiunii, Țîcu va fi dat în judecată.

Țîcu, liderul unui partid invizibil în sondaje, care nu reprezintă nimic în politica moldovenească, și-a îmbrăcat roba invizibilă de judecător și a început să dea verdicte. Nu-i de glumă. Când ajungi să-ți imaginezi lucruri și să mai ieși în conferință și să vorbești despre ele, e grav. Aici însă doar medicii psihiatri pot da diagnostice mai exacte. Ai luat, se pare, prea mulți pumni în cap în ring și de acolo ți se trage. Să nu crezi că vom lăsa lucrurile așa. Vei răspunde în instanță pentru toate învinuirile false pe care ni le-ai adus. Să vedem atunci cât de curajos vei fi”, a conchis Marina Tauber.

Amintim că, deputatul Octavian Țîcu a anunțat miercuri, 31 martie, că va depune o sesizare la Curtea Constituțională (CC), solicitând radierea Partidului Politic Șor. Acesta menționează că membrii fracțiunii Șor au admis mai multe încălcări ale legii, iar trei deputați ai fracțiunii au rămas fără imunitate parlamentară.

Vezi și: Încă o sesizare la Curtea Constituțională privind scoaterea în afara legii a Partidului Șor (VIDEO)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *