După ce de la Moscova susținea că Republica Moldova este gata să cumpere 500 de mii de doze de vaccin Sputnik V produse de Rusia, sosit la Chișinău liderul socialist Igor Dodon ridică miza la un milion.

Dodon a avut miercuri o nouă întrevedere cu ambasadorul rus Oleg Vasnețov, în cadrul căreia și-a exprimat „gratitudinea conducerii Federației Ruse pentru decizia de a acorda Moldovei 180 mii doze de vaccin Sputnik-V, în calitate de ajutor umanitar”.

„Am reiterat disponibilitatea țării noastre de a achiziționa suplimentar de la 500 mii la 1 milion de doze”, a mai menționat Dodon.

Se întâmplă după ce, aflat la Moscova, săptămâna trecută Dodon vorbea de achiziționarea a 500 de mii de doze de ser rusesc. Nu este clar în baza la ce face Dodon asemenea declarații, în condițiile în care Guvernul nu a semnat deocamdată niciun contract de achiziție de vaccinuri.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here