Real Madrid a învins-o pe Liverpool cu scorul de 3-1, marţi seara, pe teren propriu, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.

Echipa antrenată de Zinedine Zidane s-a impus prin golurile marcate de Vinicius Junior (27, 65) şi Marco Asensio (36), care a profitat de o eroare a lui Trent Alexander-Arnold. Pentru ”cormorani” a înscris egipteanul Mohamed Salah (51).

Real a făcut un bun joc defensiv, în ciuda faptului că i-au lipsit ambii fundaşi centrali titulari, Sergio Ramos şi Raphael Varane.

Meciul s-a încheiat cu acelaşi scor ca în finala ediţiei 2018 a competiţiei, Realul fiind favorită acum la calificare.

Manşa secundă va avea loc pe 14 aprilie, pe Anfield, iar câştigătoarea va juca în semifinale cu FC Porto sau Chelsea.

În celălalt meci al serii, Manchester City a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-1. Belgianul Kevin De Bruyne (19) a deschis scorul pentru echipa pregătită de Pep Guardiola, în urma unei erori a lui Emre Can, Borussia a egalat prin Marco Reus (84), servit de Erling Haaland, dar gazdele au smuls victoria în ultimul minut regulamentar, prin golul lui Phil Foden (90), din pasa lui Ilkay Gundogan, confirmat după arbitrajul video.

Returul e programat în data de 14 aprilie, iar învingătoarea va câștiga cu echipa ce va trece de duelul dintre PSG și Bayern.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here