Foto: Captură video

Ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe, Aureliu Ciocoi, a anunțat că a primit explicații de la Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă, în legătură cu vlogul pe care liderul Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon, pe care l-a făcut de la sediul instituției diplomatice.

Din câte ambasadorul Vladimir Golovatiuc a relatat Ministerului Afacerilor Externe și Intergrării Europene, acțiunea care a fost în sediul ambasadei Republicii Moldova a fost una neașteptată și pentru dumnealui. El în perioada respectivă era cu secretarul de stat al ministerului în pline consultări cu partenerii de la Ministerul rus de Externe”, a declarat Ciocoi, în cadrul unei emisiuni de la TV8.

Ministrul în exercițiu a specificat că liderul socialiștilor nu a făcut vlogul din sediul Ambasadei.

Dumnealui (n.r: Igor Dodon) a sunat preventiv, a spus că intenționează să vină la Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă, dar nu a specificat că vrea să facă și live-ul acela. Pot să confirm că emisiunea care a avut-o Dodon, el ca atare nici nu a fost în sediul Ambasadei, emisiunea a fost difuzată din Casa de Oaspeți”, a conchis Ciocoi.

Menționăm că, unul dintre vlogurile liderului PSRM, Igor Dodon, a fost filmat în sediul Ambasadei R. Moldova în Federația Rusă. Faptul a ajuns în vizorul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, așa cum acest lucru nu e permis.

Despre locul filmării vlogului a anunțat chiar socialistul Igor Dodon. Filmările au avut loc în timpul vizitei sale recente la Moscova.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here