(FOTO) Amenințată cu moartea chiar de soțul său. Drama unei femei din Hîncești

Autor: , in Social / 11 aprilie, 2021, 13:27

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din raionul Hîncești, și-ar fi amenințat cu moartea soția, utilizând o armă deținută ilegal. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 10 aprilie curent.

În jurul orei 19:00, fiind în stare de ebrietate, bănuitul s-ar fi luat la ceartă cu soția sa, în vârstă de 60 de ani. Mai apoi, bărbatul și-ar fi amenințat partenera cu o armă.

„Bărbatul deținea ilegal arma de vânătoare de model „Toz”, calibru 16×70 mm. Polițiștii au stabilit că acesta nu este înregistrat ca posesor legal de arme. Așadar, angajații au ridicat arma de vânătoare”, a comunicat ofițera de presă a IP Hîncești, Cristina Vicol, pentru Redacția COTIDIANUL.

De asemenea, suspectul a primit interdicția de a se apropia de familie, iar oamenii legii au pornit o cauză penală, conform art. 155, Cod Penal al RM.

Ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție a mai menționat că, în ultima perioadă, în raionul Hîncești se atestă o creștere a infracțiunilor comise cu aplicarea sau folosirea armelor de foc deținute ilegal.

Foto: IP Hîncești
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X