marți, aprilie 13, 2021


(DOC) Fostul deputat comunist Victor Stepaniuc a fost demis de la Președinție: „Nu e tragedie națională”

Autor: , in Actualitate Politic , - 09:29

Fostul deputat comunist Victor Stepaniuc a fost demis luni, 12 aprilie, din funcția de șef al Direcției consultanță a Aparatului președintelui Republicii Moldova.

Secretarul general al Președinției, Andrei Spînu, a argumentat demiterea lui Victor Stepaniuc prin lichidarea funcției deținute de acesta, urmare a aprobării unei noi structuri a Aparatului Președinției. Pe de altă parte, Stepaniuc a invocat motive politice.

Potrivit documentatului, după eliberarea din funcție, Victor Stepaniuc urmează să primească bani pentru 23 de zile de concediu pe care nu a reușit să le folosească, dar și indemnizația de șomer în valoare de un salariu mediu lunar.

Despre demisie a anunțat chiar Victor Stepaniuc, într-o postare pe Facebook.

12 aprilie 2021, e ultima zi de lucru în Aparatul Președintelui R. Moldova. Conducerea instituției a ignorat calificarea, experiența mea în administrația publică și m-a demisionat, din motive strict politice, cu 4 luni înainte de pensionare, încălcând mai multe prevederi ale legislației (…) Nu e tragedie națională, e doar atitudine (…)”, a comentat Stepaniuc.

Victor Stepaniuc este istoric și politician. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Comuniștilor (PCRM) între 1996-2008, apoi viceprim-ministru al Republicii Moldova din 16 ianuarie 2008 până în 2009.

Foto: Facebook, Victor Stepaniuc
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *