Averea lăsată moștenire de prințul Philip. A fost acumulată timp de peste şapte decenii

Autor: , in Externe / 14 aprilie, 2021, 13:56

Prinţul Philip, ducele de Edinburgh, care a decedat pe 9 aprilie lasă în urmă o avere estimată la 25 de milioane de euro, acumulată timp de peste şapte decenii în care a fost văzut ca un modernizator al monarhiei britanice. Soţul reginei Elisabeta a II-a a murit vinerea trecută, la 99 de ani.

Ducele de Edinburgh, cel mai longeviv prinţ consort din istoria Angliei, a strâns o avere considerabilă de-a lungul acestor decenii cât a slujit coroana britanică, potrivit Digi24. Prințul Philip a lăsat moştenitorilor săi un patrimoniu personal estimat la aproape 25 de milioane de euro, potrivit Celebrity Net Worth, în timp ce alte surse o estimează la 12 milioane de euro.

O parte din această avere provine din alocaţia anuală din partea parlamentului, de peste 400.000 de euro pentru îndeplinirea îndatoririlor publice. Alocaţia a fost plătită din banii contribuabililor, iar prinţul Philip a primit-o până când a renunţat la funcţiile sale, în 2017, la vârsta de 96 de ani.

Regina, care are o avere estimată la 500 de milioane de euro, a împărţit cu soţul ei veniturile anuale primite de pe urma Ducatului de Lancaster.

Scopul principal al Ducatului este de a asigura un venit pentru Ducele de Lancaster, titlu atribuit monarhului din 1399. Se estimează că valoarea Ducatului de Lancaster este în jur de 600 de milioane de euro, iar regina primeşte un venit anual de aproximativ 24 de milioane de euro.

La aceste venituri anuale se adaugă numeroase proprietăţi imobiliare administrate de Crown Estate, precum şi colecţii de artă administrate de Royal Collection Trust. În total, averea familiei regale britanice este evaluată la aproape 1 miliard de euro.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *