COVID-19: Motivul pentru care Germania nu va mai administra AstraZeneca la rapelul pentru persoanele sub 60 de ani

Autor: , in COVID-19 / Externe / 14 aprilie, 2021, 10:12

Persoanele cu vârsta sub 60 de ani vaccinate în Germania împotriva COVID-19 cu o primă doză de la AstraZeneca vor primi la rapel un alt vaccin, au decis marţi seara ministerele regionale ale Sănătăţii şi cel federal, relatează AFP și Agerpres.

Germania a decis pe 30 martie să restricţioneze utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta sub 60 de ani, din cauza cazurilor rare de tromboză raportate în Europa.

Persoanele din această grupă de vârstă care au primit o primă doză de vaccin de la AstraZeneca înainte de această dată vor beneficia la rapel de serurile BioNTech/Pfizer sau Moderna, disponibile în Germania, au decis oficialii din domeniul sănătăţii la sfârşitul unei reuniuni, potrivit agenţiei de ştiri DPA.

„Soluţia găsită oferă o bună protecţie”, a declarat pentru DPA preşedintele Conferinţei miniştrilor Sănătăţii şi responsabil pentru Bavaria, Klaus Holetschek.

Miniştrii au urmat astfel recomandarea emisă săptămâna trecută de Comisia pentru vaccinuri (STIKO).

Germania a decis, la fel ca multe alte ţări, să rezerve utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele mai în vârstă, deoarece s-au observat cazuri extrem de rare de tromboze la subiecţii mai tineri.

Până la data de 2 aprilie, au fost raportate 42 de cazuri de tromboză venoasă cerebrală după vaccinarea cu AstraZeneca. În 35 de cazuri, a fost vorba despre femei cu vârste între 20 şi 63 de ani, iar 8 persoane au murit.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Germania, circa 2,2 milioane de persoane cu vârsta sub 60 de ani au primit o prima doză de la AstraZeneca în ultimele săptămâni.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *