Foto: Captură video

Magistrații Curții Constituționale au examinat joi, 15 aprilie, sesizarea privind constatarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului.

Decizia magistraților:

Având în vedere obiectul sesizării președintei Maia Sandu, deliberând în camera de consiliu, s-a decis că există circumstanțe care justifică dizolvarea Parlamentului”, a declarat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.

Decizia a fost luată cu două opinii separate.

„O opinie separată a avut Vladimir Țurcan și o opinie desidentă a avut Serghei Țurcan”, a anunțat Domnica Manole.

Decizia este irevocabilă și nu poate fi supusă niciunui atac.

Astfel, președinta Maia Sandu urmează să dizolve Parlamentul și să fie anunțată data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.

Vezi și: Discursul Maiei Sandu la ședința Curții Constituționale. Se decide dacă există circumstanțe pentru dizolvarea Parlamentului

„Alegerile anticipate constituie șansa cetățenilor de a-și alege deputați care să le reprezinte cu adevărat interesele, să scoată țara din criză și să o scape de corupție. Alegerile anticipate sunt soluția care poate vindeca țara noastră”, a menționat Maia Sandu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here