Foto simbol: Arhiva Procuraturii

Operațiune de amploare efectuată de oamenii legii. Au fost efectuate 16 percheziții în mai multe domicilii de pe teritoriul raioanelor Orhei, Criuleni și municipiul Chișinău. Imobilele aparțin celor zece membri ai unui grup grup infracțional, specializați în realizarea marijuanei în cantităţi deosebit de mari.

Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției au precizat că acţiunile ilegale ale grupării au fost documentate aproximativ patru luni, timp în care au fost efectuate mai multe achiziţii de control prin intermediul investigatorului sub acoperire.

În rezultatul perchezițiilor desfășurate, polițiștii au depistat și ridicat 2 kg de marijuana și 3 kg de droguri de tip „Hidropon”. Valoarea drogurilor sechestrate se ridică la aproximativ jumătate de milion de lei.

De asemenea au fost ridicate cântare electronice, mecanisme artizanale destinat consumului de substanţe narcotice, haşiş, un cartuş de calibrul 7.62 mm, mai multe arme albe, dar și sume de zeci de mii de euro, dolari și peste un milion de lei.

Astfel, au fost reținute zece persoane, dintre care cinci au fost plasate în arest.

Dacă vinovăția suspecților va fi demonstrată, ei riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 7 la 15 ani.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here