ARBI a aplicat seschestru pe bunuri de 110 milioane de lei, printre care un bolid de lux (GRAFIC)

Autor: , in Actualitate / Social / 19 aprilie, 2021, 15:34

Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) a CNA a anunțat luni, 19 aprilie, despre aplicarea sechestrului pe bunuri în valoare de 110 milioane de lei în cadrul unor dosare penale, pornite pe spălare de bani, corupere şi trafic de droguri. Printre acestea se numără 8 autoturisme, 31 de terenuri şi 52 de construcții.

În cadrul investigațiilor financiare paralele, efectuate în cadrul unei cauze penale, a fost ridicat un automobil de model Range Rover, în valoare de peste 1 milion de lei, care aparține unei persoane implicate în spălare de bani. Mijlocul de transport urmează a fi vândut anticipat, până la o eventuală decizie de confiscare în vederea conservării valorii acestuia și asigurării recuperării eficiente a bunurilor spălate. În total, de la persoana respectivă au fost sechestrate bunuri în valoare de circa 3 milioane de lei”, anunță reprezentanții CNA, fără a oferi numele persoanei.

Menționăm că, Agenţia are în calitate de atribuţii efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracţionale, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale sechestrate.

În anul 2020, ARBI a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 1.5 miliarde de lei.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *