Partidul Socialiștilor s-a convocat duminică în ședința Consiliului Republican, în cadrul căreia au cerut demisia președintei Maia Sandu, urmată de alegeri prezidențiale anticipate. Aceștia au lansat și critici dure la adresa unor ambasadori occidentali.

Într-un cominicat de presă duăă eveniment, „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova califică decizia Curții Constituționale, adoptată sub presiunea vădită a președintelui Maia Sandu, drept o lovitură de stat, cu scopul de a instaura în Moldova un regim de guvernare extern, în interesul curatorilor de peste hotare ai lui Sandu”.

Curtea Constituțională a ignorat în mod brutal existența în Parlament a unei majorități, care l-a înaintat pe Vladimir Golovatiuc la funcția de prim-ministru. Putem vorbi de fapt, de reinstaurarea unui stat capturat.
Această decizie, ce reinstaurează regimul de stat capturat în Moldova, este una dintre verigile din lanțul batjocurii în adresa suveranității țării noastre, în special:
– Declarația scandaloasă a șefului Misiunii UE în Moldova, Peter Michalko, dar și a altor ambasadori ai țărilor UE;
– Declarațiile șovine și obraznice ale ambasadorului României, Daniel Ioniță, care a insultat poporul moldovenesc;
– Acțiunea îndrăzneață și ilegală a serviciilor speciale ale Ucrainei, de răpire de pe teritoriul țării noastre a judecătorului din Ucraina, Nicolai Ceaus, cu participarea angajaților ambasadei Ucrainei în Republica Moldova.
Partidul Socialiștilor amintește tuturor forțelor străine și agenților săi de influență din țara noastră, indiferent de funcțiile pe care le dețin, că Moldova nu este o republică bananieră și niciodată nu va fi. Suntem o țară liberă, care sărbătorește în fiecare an Ziua Independenței. Suntem un popor cu o istorie bogată și eroică, și nu vom permite nimănui să ne insulte pe noi, buneii și străbunii noștri”
, se arată în declarația PSRM.

În context, „Partidul Socialiștilor considera ca Maia Sandu a participat direct în complotul antistatal, antinațional și anticonstituțional împotriva țării noastre și al poporului ei” și cere demisia acesteia și alegeri anticipate a președintelui Republicii Moldova.

Partidul Socialiștilor își exprimă neîncrederea față de actuala componență a Curții Constituționale din Moldova, ai cărei membri, în frunte cu președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, au devenit complici în uzurparea puterii în țară. PSRM cere demisia judecătorilor D. Manole, L. Șova și N. Roșca. Poziția principială a Partidului Socialiștilor este că membrii Curții Constituționale trebuie să fie exclusiv cetățeni ai Republicii Moldova, să nu dețină cetățenia altor state și să nu fi depus jurământ de credință față de niciun stat străin.
Insistăm în continuare pe numirea economistului cu experiență, Vladimir Golovatiuc în calitate de prim-ministru. El este candidatul legitim al majorității parlamentare. El și echipa sa au soluții detaliate pentru a depăși criza din țară. Dacă nu va fi numit în funcție, întreaga responsabilitate pentru criza economică și epidemiologică din țară va reveni Maiei Sandu, ambasadorilor statelor occidentale care o susțin și judecătorilor Curții Constituționale
”, mai precizează socialiștii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here