Accident în sectorul Buiucani al Capitalei: Șoferița a fost transportată la spital, iar în zonă s-a format ambuteiaj

Autor: , in Social / 21 aprilie, 2021, 15:03

Un accident s-a produs miercuri, 21 aprilie, la intersecția străzilor Alba Iulia și Onisifor Ghibu din sectorul Buiucani al Capitalei. O mașină s-a tamponat cu un troleibuz. În urma impactului, o șoferiță a fost transportată la spital, iar în zonă s-a format ambuteiaj.

Ofițera de presă a Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic a declarat pentru COTIDIANUL că șoferița mașinei de marca „Dacia” a fost transportată la spital. Alte victime nu au fost înregistrate.

Poliția cercetează circumstanțele în care s-a produs impactul.

Șoferul care se va găsi vinovat de producerea accidentului va fi sancționat cu 6 puncte de penalizare și 1.500 de lei amendă.

Menționăm că, la această intersecție se produc des accidente rutiere. Tot în acest loc s-a produs și impactul în urma căruia două persoane au murit.

Accidentul s-a produs cu implicarea unui troleibuz de pe ruta 21 şi a unui autovehicul de model Porsche Cayenne.

Un troleibuz de pe ruta 21 a fost tamponat de un autovehicul de model Porsche Cayenne, care se deplasa cu 130km/h. În urma coleziunii, un bărbat, pasager al automobilului, a decedat pe loc, iar la spital au ajuns 25 de persoane, cu diferite traumatisme.

Ulterior, a decedat pe patul de spital și șoferița care se afla la volanul mașinii Porsche Cayenne.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *