Informații despre cum acționează cartelul de pe piața carburanților: Sunt mai degrabă parteneri decât concurenți și vând toți același combustibil

Autor: , in Actualitate / Economic / 22 aprilie, 2021, 11:05

Șase companii petroliere fac jocurile pe piața petrolieră. Aceasta este doar una dintre constatările raportului Consiliului Concurenţei privind situația de pe piaţa petrolieră. Documentul însă este unul preliminar, potrivit mold-street.com.

Raportul a fost audiat astăzi, departe de ochii presei, de Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe. Deşi rezultatele auditului poartă inscripţia „Confidențial”.

Din acesta rezultă că inspectorii au verificat şase companii, care, luate împreună, deţin circa 80 la sută din piaţă. Este vorba despre Rompetrol Moldova, Lukoil Moldova, Petrom Moldova, Bemol Retail, Tirex-Petrol şi Datario (Vento).

Procesul concurenţial a fost înlocuit cu o formă de cooperare

În raportul Consiliului Concurenţei se precizează că cele şase companii fac jocul pe piaţă şi mai degrabă sunt parteneri, decât concurenţi.

„Comportamentul întreprinderilor investigate demonstrează opţiunea lor clară de a nu concura între ele prin preţ, denaturând astfel un parametru esenţial al pieţei, şi anume concurenţa. Procesul concurenţial a fost înlocuit cu o formă de cooperare, iar practica concertată a avut scopul de a exclude de pe piaţă concurenţii”, se precizează în document.

Consiliul Concurenţei afirmă că a studiat evoluţia preţurilor şi comportamentul operatorilor începând cu 15 mai 2019 şi până pe 18 ianuarie 2021. Potrivit raportului, în această perioadă „la modificarea preţurilor la benzină, motorină şi gaz lichefiat s-a acţionat concertat”.

Deşi fiecare dintre companii au cheltuieli, venituri şi stocuri diferite, acestea afişează preţuri practic identice pentru a-şi păstra cotele de piaţă.

Curios este faptul că în raportul autorităţii, a fost trecută şi una dintre afirmaţiile directorului general Lukoil Moldova.

„Feyruz Isayev a declarat pe 3 februarie 2021 în cadrul unor audieri în Parlament că există înţelegeri cu privire la stabilirea preţurilor. Mai mult, a existat înţelegerea ca, începând cu iulie 2020 şi până la alegerile prezidenţiale, indiferent de situaţie, preţurile să nu fie modificate”.

Aceeaşi benzină şi motorină la toate staţiile PECO

O altă constatare a inspectorilor de la Consiliul Concurenței este că fiecare dintre întreprinderile verificate au avut, în perioada 2019-2021, interconexiuni cu cel puţin trei întreprinderi din cele şase.

În unele cazuri acestea cumpărau carburanţi una de la alta practic zilnic sau chiar de două ori pe zi, iar anual, valoarea totală a tranzacţiilor dintre jucătorii de pe piață ajunge la sute de milioane de lei.

Pe de altă parte datele ANRE arată că în 2020 două companii, Rompetrol Moldova și Lukoil Moldova, au asigurat 75% din toată cantitatea importată de motorină, principala sursă fiind rafinăriile din România.

La benzină competiția este între trei companii – Petrom Moldova, Lukoil Moldova și Rompetrol Moldova, care au asigurat în 2020 peste 97% din cantitatea totală importată de benzină, respectiv toate companiile cumpără carburanți de la aceste companii, pentru că unica sursă de import a benzinei este România.

Amendă-record pentru petrolişti

În capitolul 7 al raportului autorii anunţă autorităţile că vor propune plenului Consiliului Concurenţei amenzi în mărime de la 2% până la 4% din cifra de afaceri înregistrată anul trecut de Rompetrol Moldova, Lukoil Moldova, Petrom Moldova, Bemol Retail, Tirex Petrol şi Datario.

Juriştii Consiliului concurenţei sunt de părere că cele şase companii au încălcat Legea Concurenţei (art. 5 alin. 1 şi 3 lit. a şi art 7. alin.1, lit a). Altfel spus, petroliştii sunt acuzaţi de practici concertate, acorduri anticoncurenţiale, în vederea stabilirii preţurilor şi crearea cartelurilor dure.

Deocamdată, nu au fost făcute publice datele privind cifrele de afaceri ale companiilor petroliere pentru anul 2020. Cert este că de câțiva ani aceste sunt primele în topul companiilor după cifra de afaceri.

Veniturile în 2019 ale celor 6 companii vizate în raport

  • Rompetrol Moldova – 5,77 miliarde lei;
  • Lukoil Moldova – 5,52 miliarde lei;
  • Petrom Moldova – 2,06 miliarde lei;
  • Datario (Vento) – 1,13 miliarde lei;
  • Tirex – Petrol – 1,11 miliarde lei;
  • Bemol Retail – un miliard.

Dacă aceste ar fi cifrele de afaceri de la care pornesc amenzile, atunci calcule elementare arată că, luate împreună, cele șase companii vor plăti o amendă de cel puțin 330 de milioane de lei, în cazul unei amenzi minime de 2% din cifra de afaceri.

30 de zile pentru a combate constatările Consiliului Concurenței

Deocamdată raportul Consiliului Concurenței este examinat de membrii comisiei pentru buget și finanțe, în paralel companiile vizate au la dispoziție 30 de zile pentru a-și expune poziția vizavi de investigația oficială. După ce autoritățile vor decide amenda, petroliștii cu siguranță vor ataca în instanță.

Întrucât Bemol, Rompetrol și Petrom sunt membre ale Asociația Investitorilor Străini (FIA) a fost solicitată opinia directorului executiv al organizației.

Ana Groza, însă, a precizat că „acum e luna tăcerii”. „Companiile membre FIA au recepționat proiectul raportului de la Consiliul Concurenței și dânșii au 30 de zile pentru a veni cu o reacție la cele invocate în raport”, a precizat pentru Mold-street.com directorul FIA.

Rafiq Aliev, proprietarul Bemol, califică raportul ca pe o comandă politică.

„La presiunea deputațiilor Consiliul Concurenței a elaborat acest raport, care însă nu are legătură cu realitatea, pentru că nu a fost nicio înțelegere de tip cartel”.

Totodată el a menționat că acesta nu e raportul final, iar dacă va fi adoptat de Consiliul Concurenței, el va fi contestat.

Amintim că în 2011, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei (cum se numea atunci Consiliul Concurenței) a constatat că Lukoil-Moldova și alte șase companii de pe piața petrolieră își coordonau acţiunile prin stabilirea simultană a preţurilor identice de comercializare a benzinei.

ANPC a impus companiile la plata unei amenzi de 1% din venitul obținut, dar Lukoil și alte companii au contestat decizia autorității antimonopol, invocând ilegalitatea ei. Într-un final, instanțele au anulat decizia ANPC.

În conunicatul plasat ieri pe site-ul Consiliului Concurenței, este indicat faptul că datele prezentate, atâta timp cât nu a apărut o decizie finală în acest sens, raportul de investigație nu constituie un act administrativ:

„Consiliul Concurenței, în urma investigației cu privire la constatările pe piața produselor petroliere, Parlamentului și altor instituții interesate, comunică disocierea de la orice informație pe caz apărută în spațiul public până la adoptarea unei decizii în acest sens, respectând procedurile legale.

În contextul celor expuse, sunt relevante prevederile art.38 al. (5) din Legea concurenței 183/2012: Informaţiile confidenţiale colectate în procesul aplicării prezentei legi se utilizează de Consiliul Concurenţei doar în scopul pentru care au fost obţinute şi nu pot fi divulgate decât cu consimţământul, exprimat într-o formă explicită, al persoanei de la care au fost obţinute sau la cererea instanţei de judecată ori a altor organe competente, dacă acest fapt este prevăzut de lege.

Totodată, conform art.58 (1), Consiliul Concurenţei, în cadrul procedurilor de investigaţie, garantează pe deplin drepturile la apărare ale părţilor în cauză prin acordarea dreptului de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la concluziile şi propunerile din raportul de investigaţie, prin asigurarea accesului la dosar şi dreptului la audieri, conform termenelor prevazute de legea menționată supra.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *