Reacția Curții Constituționale, acuzată de „uzurparea puterii în stat”, fiind votată în Parlament declarația PSRM

Autor: , in Actualitate / Politic / 23 aprilie, 2021, 12:42

Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale, inițiată de PSRM, dar și intenția de a acorda vot de neîncredere pentru trei judecători a fost aprobată cu votul a 54 de deputați din Parlament la ședința de vineri, 23 aprilie. La scurt timp, membrii Curții Constituționale au venit cu o reacție.

Judecătorii Curții Constituționale au anunțat că au luat act despre Hotărârea Parlamentului „pentru adoptarea Declarației cu privire la recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale”.

Dintr-o perspectivă strict constituțională, judecătorii Curții constată caracterul exclusiv politic al acestei hotărâri. Potrivit articolului 121 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului, asemenea acte ale Parlamentului produc doar efecte politice.

Judecătorii Curții respectă dreptul la libertatea de exprimare politică al parlamentarilor, însă reiterează că asemenea declaraţii prejudiciază statul de drept, imaginea Curții Constituționale și periclitează implementarea unei veritabile culturi a constituționalismului în Republica Moldova”, se menționează în nota informativă a Curții Constituționale.

De asemenea, judecătorii Curții reiterează că, potrivit articolului 140 din Constituție, hotărârile, avizele și deciziile Curții Constituționale sunt definitive și nu pot fi atacate.

Acestea sunt obligatorii pentru toate autoritățile statului”, au conchis reprezentanții Curții Constituționale.

Judecătorii contituționali Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca, acuzați de „uzurparea Curții Constituționale” au primit vot de neîncredere.

De la vot s-au abținut fracțiunile PAS, Platforma DA și PDM.

Vezi și: „Declarația privind caracterul captiv al Curții Constituționale”. Litvinenco: Delirul socialiștilor a ajuns la paroxism

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco a precizat că „Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale nu are niciun efect juridic”.

„Este stabilit clar cum se demite un judecător al Curții Constituționale. Judecătorii constituționali nu pot fi demiși înainte de termen. Această declarație este în disperare”, a punctat Litvinenco.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X