Presa rusă anunță prima întrevedere Putin-Biden

Autor: , in Externe / 26 aprilie, 2021, 12:16

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden s-ar putea întâlni în iunie, potrivit unui consilier de la Kremlin, Iuri Uşakov, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti, pe fondul unor tensiuni puternice între Moscova şi Occident, relatează Reuters.

O decizie cu privire la această întâlnire nu a fost luată încă, iar ea depinde de ”numeroşi factori”, declară RIA Novosti Iuri Uşakov, un consilier în politică externă al Kremlinului.

Propunerea lui Biden cu privire la organizarea unui summit cu Putin a fost primită ”în mod pozitiv” şi este studiată, a anunţat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, scrie News.ro.

Biden i-a propus lui Putin să se întâlnească la 15-16 iunie într-o ţară din Europa, dezvăluie cotidianul rus de afaceri Kommersant, care citează surse anonime.

Contactat de Reuters, Kremlinul nu a reacţionat imediat.

Putin s-a întâlnit în iulie 2018, la Helsinki, cu predecesorul lui Biden, Donald Trump.

Relaţiile Moscovei cu Washingtonul s-au deteriorat la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece, după ce Biden l-a catalogat, într-un interviu, luna trecută, pe Putin drept un ”criminal”.

Statele Unite au sancţionat luna aceasta Rusia din cauza unei serii de fapte ”răuvoitoare”, inclusiv cu privire la un presupus amestec în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X