Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate: S-a convenit asupra câtorva lucruri care trebuie întreprinse urgent

Autor: , in Actualitate / Politic / 27 aprilie, 2021, 18:00

Marți, 27 aprilie, președinta Maia Sandu a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) pentru a pune în discuție situația de la Calea Ferată din Moldova.

Informațiile prezentate în cadrul ședinței de azi arată că situația este dramatică. Conducerea CFM a dus întreprinderea conștient pe calea falimentului, prin scheme de corupție, achiziții trucate, acțiuni de fraudare și de sustragere în proporții deosebit de mari. Corupția și administrarea defectuoasă a întreprinderii sunt cauza neplății salariilor angajaților. În timp ce un grup de hoți fură ani la rând întreprinderea CFM, aproape 7 mii de oameni nu și-au primit salariile de mai bine de 4 luni. În tot acest timp, când oamenii au ajuns să nu aibă cu ce-și întreține familiile, dosarele deschise stau în aer, iar buzunarele unora se umplu cu bani ilegali pe spatele cetățenilor”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că în cadrul CSS s-a convenit asupra câtorva lucruri care trebuie întreprinse urgent:

☑️ Agenția Proprietății Publice (APP) să prezinte CSS, în termen de 10 zile, un plan operativ pentru remedierea situației la întreprindere, care să prevadă inclusiv acțiuni de reeșalonare a datoriilor și prioritizarea plăților salariilor;
☑️ Guvernul să identifice în regim de urgență surse pentru plata salariilor angajaților;
☑️ Guvernul (APP) să suspende contractele de muncă cu administrația CFM, în special cu directorul interimar al CFM, Adrian Onceanu, reieșind din performanța proastă și managementul defectuos din ultima perioadă;
☑️ Agenția Proprietății Publice să organizeze un concurs transparent și corect pentru selectarea noului director general al CFM;
☑️ CNA să se autosesizeze și să întreprindă măsurile necesare pentru investigarea activității fostei și actualei conduceri a CFM sub aspect de corupție; Procuratura Generală să accelereze urmărirea penală în cadrul dosarelor deschise pe aceste fraude;
☑️ CFM să implementeze imediat recomandările Curții de Conturi făcute încă prin decizia din 17 decembrie 2020.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *